Cum extinzi cu succes un business de familie? Interviu cu managerul care piloteaza avioane in timpul liber

Compania RAMPAD CONSTRUCT a fost înființată în 2012 ca o oportunitate a pieței. De atunci a realizat sute de lucrări în construcții, cu mii de tone de oțel, crescând exponențial de la un an la altul. După 5 ani de activitate, bilanțul este încurajator, iar portofoliul de lucrări al companiei foarte grăitor.  Despre cum a evoluat în ultimul an cel mai recent segment al unei afaceri de familie din Brașov am aflat mai multe informații de la Cătălin Ceposu, Director General Rampad Construct.

Cum simțiti piața de antrepriză în acest moment? Cum a decurs business-ul pentru dvs. până acum și în 2016?

Piața brașoveană pe care am activat până acum a fost foarte fluctuantă. În prima parte a anului 2016 am avut o evoluție prosperă după care, în a doua parte, începând cu luna august, a urmat o perioadă mai puțin favorabilă. Toate proiectele mari cu care eram în discuții de foarte multă vreme s-au amânat pentru începutul anului 2017. Astfel că am început anul în forță, iar în acest moment, singura problemă cu care ne confruntăm este forța de muncă. Am sperat la o creștere însă, din contră, oamenii care lucrează în domeniul construcțiilor preferă să se orienteze peste granițe, în ciuda faptului că salariile au crescut cu cel puțin 20% față de începutul anului.

Ce a realizat Rampad până acum vorbește de la sine, în primul rând prin mulțumirea clienților. Am împlinit anul acesta 5 ani care lasă în urmă un orizont de construcții puternice, durabile și bine gândite pentru că fundația relației dintre noi, ca echipă, și clienti este expresia valorilor de familie ale companiei.

De unde vin cei mai buni clienți – din ce sector și ce anume îi atrage?

Pentru profilul nostru de antreprenori, cei mai potriviți clienți sunt cei care își doresc lucrarea la cheie. Zona de constructii vizată este cea de retail și industrial, unde sunt necesare anumite abilități ce țin de calitate și funcționalitate. Calitatea serviciilor pe care noi o livrăm este, de multe ori, mai ridicată decât cerințele caietului de sarcini, însă este în acord cu principiile pe care le promovăm. Tocmai acest lucru ne recomandă mai departe către contracte care depășesc limitele relației standard dintre un constructor și un beneficiar.

Nu ne îndepărtăm nici de zona rezidențială, chiar dacă astfel de construcții sunt mai abordabile de către mulți dintre noi. Dar Rampad crede în complementaritatea construcțiilor cu restul disciplinelor conexe, precum arhitectură, design, tehnologie, și, atunci când va ridica orice construcție, va lua în considerare sustenabilitatea, mediul înconjurător, economia ș.a. pentru un scop final comun – calitatea vieții.

Spuneți-mi ceva despre firma d-voastră care să-i convingă pe potențialii dvs. clienți (beneficiari, investitori) să aleagă Rampad.

Managementul specific unui business de familie, o companie tânără, o echipă care își dorește să exceleze, acestea sunt cele mai la îndemână argumente pentru manifestarea know-how-ului Rampad. Activăm într-un domeniu în care calitatea este variabilă, însă folosim materiale superioare, durabile și construim folosind know-how-ul și determinarea echipei noastre, ceea ce înseamnă mai multe beneficii pentru partenerii nostri existenți și potențiali.

Standardul calității noastre este unic, indiferent de cerințele proiectelor, iar eficiența este parte din activitatea noastră ceea ce reprezintă un alt motiv pentru care clienții ne-au ales.

 Cât de important este marketingul online în strategia companiei Rampad când este vorba de antrepriză?

Rampad nu a avut o reprezentare corectă în mediul online până acum. Cel mai bun canal de comunicare au fost clienții.

2017 este pentru Rampad un an al schimbării, al demonstrării standardelor înalte, iar perspectiva holistă asupra acestui domeniu, în special antrepriză generală, ne proiectează către dorința de inovare. Cel mai puternic instrument de comunicare pentru noi va fi excelența ca standard, care se va regăsi și în mediul online, evident, și care va schimba percepții printr-o comunicare atentă și elaborată.

Spuneti-ne 3 concurenți cu care ați dori să luați un pranz de afaceri.

Eren Cons, Tecton Trust și Rap Development.

Care este proiectul de care sunteți cel mai mândru în toata activitatea Rampad?

Un bloc pe Strada Calcarului, Brasov pentru beneficiarul Kaon Development. Vor urma, cu siguranță, și altele pentru că suntem încrezători în viziunea noastră.

Cine sunt modelele dvs. profesionale?

Știm că adevăratul driver din spatele oricărei companii sunt oamenii. Ca antreprenor, apreciez în primul rând echipa Rampad, care este foarte dedicată și pe un trend ascendent în ceea ce privește realizările profesionale dar și personale. Evident că nu aș fi putut aprecia asta dacă nu priveam dincolo de activitățile zilnice și nu cunoșteam oameni care, între timp, au devenit repere profesionale. Un exemplu local pe care îl pot da este Florin Rebic.

Dacă nu ar fi existat Rampad și piata aceasta, ce altceva v-ar fi plăcut sa faceți?

Atunci când îndrăznim să inovăm, să ne depășim, ne putem imagina în ce alt domeniu am putea excela. M-am format într-un mediu antreprenorial și poate că acesta este pilonul principal pe care m-aș proiecta în orice alt sector. Însă, mă gândesc tot la o activitate în construcții, disruptivă față de ce există în prezent pe piață, pe partea de comerț, poate.

Ce vi se pare cel mai frumos în ceea ce faceți?

Faptul că reușim să facem lucrurile diferit, în Rampad. Că autosuficiența nu ne caracterizează și ne putem reinventa.

Piața construcțiilor din România încă ezită să evolueze către noi posibilități tehnologice, dar noi ne-am propus să evoluăm în această direcție în care și alții, în piețe internaționale mai dezvoltate, au reușit să aducă ceva nou.

Ce vă place cel mai puțin?

Sunt și dezamăgiri, dn păcate în acest domeniu. În primul rând mi-aș dori ca acest sector să fie apreciat corect. Apoi, din nefericire, există în piață constructori care se declară diferiți prin aceleași lucruri (prețuri mici, calitate maximă) iar beneficiarii au de suferit.

Ce v-ați fi dorit să va întreb, dar nu am făcut-o?

Mi-aș fi dorit să mă întrebați despre ce mă inspiră și în ce cred, ca antreprenor ce dorește să evolueze constant. Și v-aș fi răspuns simplu: management de proiect cu calități de lider, îmbunătățire a productivității și optimizarea proceselor. Sunt elemente care au devenit, între timp, și amprenta Rampad. 

Vă mulțumim pentru timpul acordat și vă rugăm în încheiere să ne spuneți ce face dl. Ceposu atunci când nu se află la birou, în poziția de manager?

Un antreprenor care se respectă trebuie să aibă grijă de mintea și corpul său. Eu aleg uneori adrenalina (sunt pilot de ULM în timpul liber) și mă relaxează plimbările cu bicicleta.

Bineînțeles că parte din timpul liber este și o modalitate de informare despre ce mai este nou în domeniu.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
[google-translator]