Ghiduri și SfaturiStiri

Interviu Steinel: „Provocările evoluției tehnologice în detecție sunt preferatele noastre”

Cunoscută drept compania care a inventat lampa cu senzor, Steinel dezvoltă soluții pentru viitor care le oferă utilizatorilor eficiență energetică, confort și siguranță, fiind un promotor al conceptelor de iluminat economic. Watt-o-matic, Minisenzor, sistemele de senzori HF şi folosirea tehnologiei LED reprezintă numai o parte din inovaţiile deschizătoare de drumuri dezvoltate de Steinel din dorința de a controla inteligent energia.

Sub sloganul „Tehnologie inteligentă pentru viitor”, Steinel produce sisteme de iluminat cu senzor de mișcare, precum și unelte și accesorii utilizate în domeniul industrial și nu numai. Prezentă de 21 de ani în România, cu o unitate de producție în Curtea de Argeș și un centru de distribuție în Brașov, compania s-a dezvoltat constant și țintește să crească pe segmentul de vânzări B2B.

Despre planurile companiei pentru 2018, cel mai solicitat produs al companiei, dar și ce inovație va aduce pe piața din România în a doua parte a acestui an am discutat cu domnul Bogdan Duduta – Director de Vânzări Steinel România într-un interviu acordat în exclusivitate portalului Info Hale.

Știm despre dvs. că v-ați început cariera în vânzări acum 15 ani ca urmare a unei necesități. Care a fost cea mai mare provocare până în prezent din punct de vedere profesional?

Într-adevăr, la începutul anilor 2000 lucrurile stăteau complet diferit, terminasem facultatea, am încercat tot felul de joburi și în cele din urmă am avut de ales între un job tehnic și unul în vânzări. Am ales o carieră în vânzări, am învatat multe, am întâlnit foarte mulți oameni care m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi. Provocările marcante avute până acum au fost două. Prima provocare a fost dezvoltarea distribuției în lanțurile de tip DIY, aici misiunea fiind îndeplinită cu succes, în prezent produsele Steinel putând fi întâlnite în toate marile lanțuri DIY. A doua provocare a venit acum 2 ani, când am fost desemnat responsabil în dezvoltarea relațiilor de tip B2B. Aici provocarea continuă, suntem pe drumul cel bun și mai avem de lucru până vom obține ceea ce ne dorim.

Ați avut vreun mentor de la care să vă inspirați?

Desigur, cred că fiecare dintre noi are cel puțin un mentor de-a lungul carierei. Există o persoană care mi-a inpirat decisiv  modul de abordare al situațiilor, dar pe măsură ce anii au trecut, am „cules” mereu modelele utile de la persoanele pe care le-am întâlnit.

În prezent Steinel are peste 50 de ani de experiență în domeniu. Care sunt planurile companiei pentru anul 2018?

Este adevărat, Steinel este un etalon în domeniu și pas cu pas am ajuns în poziția în care dăm „tonul” în senzoristică. Planurile noastre de viitor nu vizează doar 2018 ci mergem mult mai departe către viitor. Inovațiile Steinel revolutionează piața senzoristicii. Cel mai bun exemplu este acela că anul acesta am lansat  pe piață primul senzor de prezență în adevăratul sens al cuvântului. Acesta se numește True Presence și îl așteptăm în România în a doua jumătate a acestui an. Dacă este să ne referim strict la acest an, prezența în piață și punerea în scenă a avantajelor pe care noi le putem oferi ar fi două din cele mai importante planuri.

Care este proiectul realizat în cadrul Steinel de care sunteți cel mai mândru?

Este vorba de un proiect aflat în derulare, înființarea acum 2 ani a unui departament nou de vânzări, adresat segmentului B2B, dar care implică, pe lângă procesul de vânzare, și multe provocări de ordin tehnic. Pe acest canal de vânzări suntem mereu în contact cu beneficiari, proiectanți, arhitecți și parteneri. Scopul acestui departament este acela de a ne asigura că suntem prezenți în proiecte, de a oferi consultanță și soluții optime pentru eficientizarea consumului energetic.

Dacă ar fi să ne întoarcem puțin în 2017, care a fost produsul cel mai solicitat?

Este greu să fac o selecție, solicitările fiind foarte diversificate și având în spate fie rațiuni de design, fie rațiuni de funcționalitate, dar, dacă este să vorbim cantitativ, cel mai solicitat produs a fost senzorul Steinel HighBay, acesta fiind soluția cea mai bună de detecție pentru montaj la înălțimi mari, de până la 14m, fiind folosit cu succes în fabrici, hale, platforme logistice, etc.

Aveți, de asemenea, și un magazin online. Cât de mult contează acest lucru și cât de mult vă ajută să ajungeți la targetul dvs.?

Prima noastră încercare online a fost în Noiembrie 2011 când am pornit cu primul nostru magazin online, anticipand migrarea clienților tot mai mult în mediul virtual. În momentul de față, steinelshop.ro este un departament vital, în plină dezvoltare și cu perspective frumoase, avantajul principal fiind acela că ne asigurăm că beneficiarul primește toate informatiile și garanția Steinel.

Cum arată în câteva cuvinte strategia de marketing pentru o companie cu peste 50 de ani de experiență în domeniu?

Marketing-ul implică o continuă schimbare/adaptare și vine împreună cu soluțiile noi pe care noi le dezvoltăm. Unul din cele mai importante lucruri pentru noi este acela de a ne păstra imaginea de „pionieri ai detecției” și pe acest lucru ne construim strategia.

Cât este de greu să vă mențineți ca și o companie prestigioasă ce oferă calitate și cum luptați cu concurența?

Nu putem spune că este greu sau că este ușor. Ceea ce contează cel mai mult este că ceea ce facem, facem cu pasiune și prestigiu vine din acest lucru. Concurența este binevenită și ne face să ne menținem standardele mereu sus.

Revenind la ideea de clienți, ce este mai dificil din punctul dvs de vedere: să mențineți clienții actuali activi sau să găsiți clienți noi?

Ambele situații au provocări specifice dar cu o atitudine corectă față de clienți, existenți sau potențiali, o ofertă tehnică/comercială potrivită, suportul implicit pe care noi îl oferim, putem gestiona pozitiv ambele situații. În privința clienților noi, suntem ajutați de tendința tuturor de a optimiza consumul energetic și avem o ofertă generoasă care încântă și cel mai pretențios client.

Care este domeniul de unde vin cele mai multe solicitări?

Datorită departamentului B2B despre care vă ziceam mai devreme, solicitarile sunt tot mai diversificate. Dacă acum ceva vreme, pentru noi un proiect însemnă un hotel sau o pensiune, în momentul de față primim solicitări pentru optimizarea iluminatului în fabrici, platforme logistice, clădiri de birouri, ansambluri rezidențiale,  magazine și nu în ultimul rând, datorită tehnologiilor noi, suntem prezenți și în „clădirile inteligente” care funcționează cu sisteme DALI și/sau KNX.

Colaborați și cu arhitecți în realizarea de noi modele/idei?

Categoric da, toate produsele noi vin ca urmare a necesităților ridicate de arhitecți/proiectanți. Acesta este principalul motiv pentru care am ajuns să avem sute de modele de senzori și lampi cu senzor, având produse atât de design cât și tehnice.

Oferiți produse și sisteme de iluminat inteligente și, cu siguranță, evoluția tehnologiei vă afectează în mod direct. Cât este de greu să țineți pasul?

Ziceam mai devreme că tot ceea ce facem, facem din pasiune. Din acest motiv nu ne este deloc greu, ne place ceea ce facem și provocările evoluției tehnologice în detecție sunt preferatele noastre.

Pentru final am păstrat o curiozitate: cum arată o zi din culisele companiei Steinel?

Vă răspund cu un foarte scurt exemplu. Lucrez la Steinel de 12 ani și în acești ani nu am avut nici o zi în care să ma plictisesc sau să îmi doresc altceva. Cred că asta spune tot.




Related Articles

Back to top button