Komitat aduce un serviciu unic in Romania: „Hotelul meseriasilor”

Stim ca munca e munca, odihna e odihna si oamenii au nevoie de un loc al lor unde sa isi adune fortele pentru o noua zi. Astfel a aparut Komitat, un loc necesar. Un loc meserias de cazare. Antreprenorii si constructorii care au nevoie de solutii cazare pentru echipele relocate in Bucuresti pot sa le asigure conditii de cazare premium in Komitat – „hotelul meseriasilor”. Mai multe despre acest serviciu unic in Romania dar si despre piata spatiilor de cazare destinate celor care activeaza in domeniul constructiilor am aflat de la Valeriu Nicolae, manager general Komitat.

Serviciile Komitat sunt unice in Romania. Ce faceti voi, practic?

Serviciile Komitat sunt unice in Romania pentru ca nu exista alte optiuni pentru cazarea echipelor de muncitori relocati in Bucuresti, in contextul unei piete dinamice a constructiilor. Prin pachetele de cazare oferite de Komitat, Loc meserias de cazare – oferim confort sporit angajatilor din companiile de constructii civile sau industriale, precum si din alte sectoare de activitate care presupun o cazare prelungita. Ne place sa credem ca inainte de toate oferim respectul cuvenit celor pentru care „meseria este bratara de aur” iar sefilor de proiecte, linistea de care au nevoie pentru rezultate bune si foarte bune.

Suntem flexibili, dinamici, adaptabili si manifestam respect pentru profesie si pentru lucrul bine făcut. Credem in siguranta, confort sporit, respect fata de oameni si liniste. Stim ca munca e munca, odihna e odihna si oamenii au nevoie de un loc al lor unde sa isi adune fortele pentru o noua zi.

Cum simtiti piata spatiilor de cazare in acest moment? Cum a decurs business-ul pentru dvs. pana acum si in 2016?

Piata spatiilor de cazare este un subiect amplu si tinde spre maturitate in Bucuresti, insa nisa pe care o vizam prin serviciile Komitat, este un pionierat. Suntem primii si singurii care oferim standarde in materie de cazare pentru echipele de muncitori. Din fericire, incepe sa fie vizibila preocuparea celor care gestioneaza proiecte complexe de constructii, pentru calitatea vietii echipelor pe durata proiectelor. Cu siguranta exista o legatura directa intre satisfactia muncitorilor si calitatea muncii acestora. Pana acum business-ul Komitat a crescut organic, constant, ceea ce ne dorim si pentru viitor.

Cum este sa nu aveti concurenta in acest segment – deocamdata?

Intr-adevar, serviciile Komitat nu au concurenta deocamdata si ni se pare firesc acest lucru. Am investit timp, pricepere, bani dar si suflet pentru ca muncitorii din Romania sa inceapa sa fie tratati „ca afara”, de aceea rezultatele trebuie sa fie pe masura implicarii si investitiei noastre. Lipsa concurentei pe acest segment echivaleaza cu lipsa preocuparii reale pentru calitatea vietii muncitorilor, insa credem ca este fireasca o evolutie in timp si probabil ca o sa apara si concurenta.

Misiunea pe care ne-am asumat-o prin serviciile Komitat, este aceea de parteneri profesionisti de cursa lunga si investim in mod constant in dotari si servicii pentru sporirea confortului. Avem optiuni eficiente pentru companii in ceea ce priveste managementul costurilor de proiect, facilitand coordonarea si comunicarea, controlul, organizarea si alocarea productiva a timpului.

Spuneti-mi ceva despre firma d-voastra care sa-i convinga pe potentialii dvs. clienti (constructori, firme de executie) sa aleaga serviciile Komitat.

Komitat. Loc meserias de cazare. Este un ansamblu de cladiri construite la standarde inalte, destinate sa gazduiasca in orice perioada, personalul relocat si alte persoane care tranziteaza Bucurestiul si au nevoie de o cazare confortabila si adaptata la propriile nevoi. Deci suntem flexibili si asta incepe sa conteze din ce in ce mai mult. La dotari putem sa enumeram: camere cu 2 si 4 locuri, baie in fiecare camera, TV, frigider, mobilier modern, spaţii pentru depozitare, internet prin cablu şi WI-FI, spatii pentru depozitare. Iar facilitatile includ acces la bucatarii complet mobilate si utilate, acces spalatorie-uscatorie self-service, schimbarea periodica a lenjeriilor, servicii curatenie zone comune, servicii securitate, servicii curatenie check in / check out, servicii curatenie camera – saptamanal. Toate acestea fiind incluse in pachete personalizate dupa nevoile reale ale oamenilor.

5. Cat de important este marketingul online in strategia Komitat cand este vorba de spatiilor de cazare pentru constructori?

In zilele noastre, sa fii prezent in mediul online este bun simt, asadar primul pas a fost chiar site-ul Komitat.ro. Ne-am dorit loc meserias de cazare, un spatiu personalizat pentru „meseriasii” care ne trec pragul, astfel prezenta online a decurs oarecum firesc, asa cum este firesc sa fii gasit in anumite spatii de interes: olx.ro, Facebook / Komitat sau LinkedIn.

Care este proiectul de care sunteti cel mai mandru pana in prezent?

Komitat. Loc meserias de cazare. Oare aceste 5 cuvinte sunt la fel de pline de semnificatie vazute din exterior, precum se vad ele din interior? Proiectul de care suntem mandri este Magistrala Metrou M 5 care speram sa se finalizeze repede..in ciuda faptului ca pierdem serviciile de cazare contractate.

Cine sunt modelele dvs. profesionale?

La Komitat am avut onoarea sa cunosc tineri restauratori de biserici cu o disciplina demna de invidiat, cu principii si valori solide despre viata – mai frumos puse in practica decat in cuvinte, am cunoscut muncitori care iubesc ceea ce fac mai mult decat am putut sa vad vreodata in alte domenii de activitate si cred ca asta m-a motivat sa crestem echipa Komitat, impreuna cu ceea ce le oferim in fiecare zi celor cazati: un „Loc meserias de cazare.” Deci modelele mele sunt acesti oameni muncitori, dedicati meseriilor lor si simplitatea nativa care nu te poate lasa indiferent.

Ce vi se pare cel mai frumos in ceea ce faceti?

Faptul ca la finalul fiecarei zilei stim ca toate provocarile gestionate au ca rezultat mai mult confort pentru oameni simpli dar valorosi, faptul ca atat ei cat si sefii lor pot pune capul pe perna mai multumiti si bineinteles faptul ca eficientizam mult costuri in proiecte complexe, care in marele final vizeaza o viata mai buna pentru noi toti.

Ce va place cel mai puțin?

Cel mai putin ne place sezonalitatea, dar avem si aici asii nostri in maneca.

Ce v-ati fi dorit sa ve intreb, dar nu am facut-o?

De ce Komitat? pentru ca ne duce cu gandul la semnificatia unei comunitati unite, care in timp va aduce valoare tuturor celor care interactioneaza cu ea, adica comunitatea: Komitat. Loc meserias de cazare.

Va multumim pentru timpul acordat si va rugam in incheiere sa ne spuneti ce face Valeriu Nicolae atunci cand nu se afla la birou, in scaunul de manager?

Valeriu Nicolae cand nu se afla la birou se afla in diferite santiere unde exista potential in ceea ce priveste serviciile de cazare , la diverse companii carora deja sunt asigurate serviciile de cazare pentru a se asigura de satisfactia acestora … implicarea, seriozitatea si succesul nu se rezuma la un scaun de birou.

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
[google-translator]