Stiri

THE CITY OF GREEN BUILDINGS ACADEMY 2015

Școala de toamnă The City of Green Buildings Academy, derulată la Cluj-Napoca și Sibiu, în perioada 30 August – 13 Septembrie, având ca temă principală “To Build or To Transform?” a fost un succes, deoarece s-a mers pe ideea unor ateliere cu multe noțiuni practice, respectiv pe analiza unor studii de caz unde s-au ridicat probleme reale la care trebuiau găsite soluții concrete” – declară organizatorii.

G1

Ediția de anul acesta a fost un program dedicat studenților și tinerilor profesioniști care au vrut să își dezvolte o carieră în domeniul clădirilor sustenabile. S-a încercat aducerea laolaltă a tuturor specializărilor care intră în lanțul valoric al dezvoltării unei construcții verzi deoarece în facultate, din păcate, studenții lucrează individual sau doar cu colegi de aceeași specialitate și astfel ei nu au ocazia să înțeleagă cum se pune cu adevărat problema atunci când vine vorba de un întreg și cât de important este ca un arhitect să lucreze cu un constructor sau un constructor cu un inginer de instalații. Drept urmare, provocarea de anul acesta, ca și anul trecut, a fost să se aducă specializări diferite la aceeași masă și să li se dea un proiect care necesită munca în echipă.  În sălile Facultății de Instalații din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, 20 de tineri români dar și străini, studenți ai specializărilor arhitectură, construcții, instalații, au căutat cele mai bune soluții pentru provocarea lansată de către organizatori în cadrul The City of Green Buildings Academy 2015: “să construim de la zero o clădire verde care să întrunească toate certificările de calitate în acest sens și să fie cu adevărat prietenoasă cu mediul sau să transformăm o clădire deja existentă într-una verde prin idei ingenioase și cu tehnologia inovatoare din prezent?”.

Organizatorii nu au uitat că după muncă e nevoie și de distracție și le-au pregătit participanților numeroase momente frumoase, pentru că la The City of Green Buildings Academy 2015 se întâmplă cele mai frumoase lucruri și ca prin magie se formează amintiri de neuitat.

G2

Obiectivele turistice din Cluj-Napoca, Sibiu, cafenelele, cluburile, Salina Turda, Mărișel sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de noi și ne-a făcut o deosebită plăcere să vedem că alegerile făcute au fost pe gustul participanților” – declară organizatorii The City Of Green Buildings Academy 2015.

G4 G3

De asemenea, o parte a evenimentului a fost dedicată mediului economic, iar în data de 8 Septembrie a avut loc în cadrul școlii de toamnă, Conferința “The City of Green Buildings Conference 2015”, care s-a desfășurat la Hotelul City Plaza din Cluj-Napoca, unde entitățile implicate în realizarea clădirilor verzi au avut reprezentanți de seamă.

„The City of Green Buildings Conference 2015″ a fost un eveniment special creat să aducă împreună experţi şi profesionişti, reprezentanţi ai companiilor „care acoperă tot lanţul valoric al clădirilor sustenabile”, după cum declară organizatorii. Sesiunile de dezbateri ale conferinţei au abordat subiecte din sfera dezvoltării clădirilor sustenabile, consumului de energie în cădiri, aspectelor arhitecturale privind construcţia şi reabilitarea clădirilor sustenabile, finanţării unor astfel de proiecte, toate acestea privite dintr-o perspectivă complexă ce ţine cont de elemente practice, politice, comerciale şi de implementare efectivă. Invitaţii conferinţei au pornit de la tema şcolii de toamnă, „To Build or To Transform”, pentru a prezenta cele mai noi soluţii, inovaţii, tendinţe şi provocări din domeniile pe care le reprezintă. Printre ei s-au numărat Şerban Ţigănaş (preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România), Frank Hajdinjak (CEO – E.ON România), Bogdan Lupu (manager Philips Lighting University CEE), Dr. Dorin Beu (preşedintele Comitetului Naţional Român de Iluminat), Dr. Andrei Ceclan, Dr. Călin Ciugudeanu (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), Anamaria Stroia (expert mediu), Horaţiu Başa (director general TESTO România), Remus Marusciac (arhitect şi evaluator BREEAM International).

Proiectele realizate de cele două echipe participante la şcoala de toamnă vor fi disponibile în curând pe site-ul evenimentului, iar organizatorii speră ca într-un viitor apropiat să fie şi sponsori interesaţi de punerea lor în practică. Mai multe informaţii despre viitoarele proiecte de acest fel se pot afla pe The City of Green Buildings sau pe pagina de Facebook a proiectului.

G5

Amintim că printre partenerii organizaționali se numără: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Asociația Studenților Facultății de Instalații din Cluj-Napoca, Liga Studenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Asociația Studenților Constructori din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Romanian Green Building Council , respectiv sponsorii Platinum ai evenimentului E.ON România și PHILIPS România. 




Related Articles

Back to top button