Top 3 investiții de referință în sectorul industrial
Conform singurei asistente virtuale de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în luna mai au fost identificate 652 proiecte industriale, în scădere cu 14,8% comparativ cu luna precedentă. Cumulat, suprafața acestora este de 2 milioane de metri pătrați, iar valoarea investițiilor se ridică la suma estimată de 4,11 miliarde RON.
Topul celor mai active județe în mai
Bihor se menține în topul județelor cu cele mai multe proiecte, cumulând un total de 51 investiții industriale. De asemenea, un număr însemnat de proiecte a fost identificat și în județe precum Ilfov (45 proiecte), Timiș (33 proiecte), Cluj (30 proiecte) sau Brașov (30 proiecte).
La polul opus se poziționează județe precum Botoșani și Mehedinți, cu 4 proiecte monitorizate în luna mai. Iată cum se prezintă situația în toată țara:
320.000 mp de spații industriale în Ilfov
La categoria suprafețelor alocate pentru proiectele industriale, județul Ilfov ocupă prima poziție pe podium, cu o suprafață de 326.263 mp. Suprafețe considerabile observăm și în județele Iași (peste 255 mii mp) și Arad (peste 198 mii mp).
Mai mult de jumătate dintre proiecte sunt spații de depozitare
Spațiile de depozitare și producție se mențin în topul intereselor pentru investitori, iar în mai au fost identificate 370, respectiv 212 proiecte. Datele analizate cu ajutorul VICTA.ro arată și 61 spălătorii auto, 66 atelierelor de reciclare și 66 proiectelor de tip zoo/bio tehnie.
Solicită gratuit 10 șantiere active pe care să le ofertezi imediat!
Proiecte publice sau private?
Așa cum era de așteptat, majoritatea proiectelor au finanațare privată. Mai exact, vorbim despre un total de 667 investiții private și 87 publice.
Proiectele industriale rămân în stadiul de autorizare
Și în luna mai se menține trendul deja cunoscut, iar majoritatea investițiilor industriale urmează să demareze, aflându-se în prezent în stadii incipiente. Mai exact, au fost identificate 5 proiecte în intenție, 21 în proiectare, 382 în autorizare și 87 înainte de construcție. De asemenea, au fost înregitrate și 85 investiții în construcție, 33 în amenajare și 41 finalizate.
Top 3 proiecte industriale
La categoria investițiilor de referință, trebuie să menționăm proiectul Hale de producție, depozitare, birouri și parc fotovoltaic din Arad, aflat în stadiul de autorizare. Potrivit VICTA.ro, acesta presupune o investiție estimată la 20milioane lei și ocupă o suprafață de peste 145 mii mp.
Un alt proiect important este Parcul industrial 2 Miroslava din județul Iași. Acesta se află în stadiul de amenajare, presupune o investiție estimată la 120 milioane RON și ocupă o suprafață de 100 mii mp.
Regăsim un proiect de referință și în Ilfov: Parcul logistic cu 4 hale de depozitare bunuri de larg consum în regim de înălțime P înalt +1Er, 4 faze, care ocupă o suprafață de peste 85 mii mp. Proiectul se află în sadiul de construcție, iar investiția estimată atinge suma de 104 milioane lei.