Stiri

Analiza IBC Focus: Harta antreprenorilor cu cel mai mare număr de angajați din România

După doi ani de creștere (2014-2015), în care sectorul construcțiilor părea să se îndrepte spre pragul de 10 miliarde de euro, volumul valoric al constucțiilor din România și-a pierdut din avânt în 2016, raportând o scădere de 5%, de la 9,84 la 9,37 miliarde de euro. De aici și până la cel mai slab an din istoria construcțiilor, după cum a estimat ARACO (Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții), nu a mai fost decât un pas…înapoi. Chiar și datele prezentate de Institutul Național de Statistică vin să confirme acest declin al pieței, volumul lucrărilor de construcții fiind în scădere pe total, ca serie brută, cu 5.4% față de anul anterior.

Așadar, 2017 nu a venit cu vești foarte bune din piață, cu toate că peste 50% dintr-un eșantion de peste 100 de antreprenori care au participat la un studiu realizat de IBC Focus au estimat că vor încheia anul fiscal 2017 cu venituri în creștere. Optimismul ne caracterizează ca popor, chiar dacă uneori acesta nu este susținut întotdeauna de cifre, iar predicțiile antreprenorilor pentru 2018 sunt și ele pozitive.

Acest pozitivism vine în contextul în care piața este departe de a fi lipsită de probleme, iar primul loc între acestea îl ocupă criza forței de muncă. Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPCS) a atras atenția în a doua jumătate a anului 2017 că, pentru realizarea tuturor investițiilor anunțate la nivel național există un necesar de 600.000 de angajați. Conform celor mai recente date, în țara noastră figurează în prezent doar 377.000 de angajați în domeniul construcțiilor.

Ce companii stau la capitolul angajați?

Conform unui studiu realizat de IBC Focus, 87% dintre antreprenori au sesizat că recrutarea de personal calificat a devenit mai dificilă. Cu toate acestea, există și companii aflate la cealaltă extremă, care nu numai că nu întâmpină probleme cu recrutarea de personal, dar au în unele cazuri peste 500 sau chiar 600 de angajați.

O hartă generată prin Victa.ro, care centralizează antreprenorii cu cei mai mulți angajați din fiecare județ (selectați dintre firmele înregistrate pe cod CAEN 4120), vine cu următoarele rezultate:

  • De departe cel mai mare angajator atât la nivel național, cât și la nivelul Bucureștiului, este antreprenorul Construcții Erbașu, cu 667 de angajați.
  • Cei mai mari angajatori din județele Sibiu și Bacău – Con-A, respectiv Conextrust, au peste 500 de angajați
  • În 9 județe ale țării regăsim antreprenori care au între 300 și 458 de angajați

Cine sunt cei mai mari angajatori dintre antreprenorii de top?

Cei mai puternici 100 antreprenori din România au în total peste 17.300 de angajați, iar cu adevărat impresionant este faptul că aproximativ 29% din acest total lucrează pentru 10 firme.

Veștile mai puțin bune vin atunci când comparăm cifrele celor mai mari angajatori din construcții din ediția din 2017 a “Top 100 Antreprenori Generali în Construcții” cu cifrele din ediția precedentă și observăm că lipsa forței de muncă s-a adâncit, evoluția numărului de angajați la nivelul întregului clasament punctând o scădere de 1560 de angajați.

Menționăm și faptul că din totalul de 18.889 de angajați declarați în ediția anterioară, au lipsit informații despre numărul total de angajați de la 2 antreprenori de top – Bog’Art și Aedificia Carpați. Absente în topul angajatorilor din 2016, ambele companii au figurat în 2017 pe locurile 7 (447 angajați), respectiv 8 (413 angajați). În topul din 2017 au revenit în clasamentul celor mai mari angajatori 6 antreprenori prezenți în ediția din anul 2016, cu mențiunea că pozițiile lor în clasament au suferit ușoare modificări. Iașicon, companie care în 2016 ocupa primul loc cu un total impresionant de 617 angajați, a căzut pe locul al 6-lea, numărând în prezent doar 458 de angajați. Locul de lider i-a fost luat de Construcții Erbașu, companie care și-a suplimentat numărul de angajați cu 79, ajungând, după cum am menționat și mai sus, la un record de 667 de angajați.

Proiectele pe care le au în derulare acești antreprenori în 2018 le puteți consulta pe Victa.ro – asistenta virtuală prin care IBC Focus a reinventat modul de ofertare la șantierele active din România.

Aceasta analiză realizată de IBC Focus a fost publicată în ediția print a revistei Constructiv din luna martie 2018. 




Related Articles

Back to top button