
RAP Development, antreprenor general în construcții și parte a RAP Group, derulează în județul Timiș, comuna Giroc, un proiect de referință pentru infrastructura publică educațională din România: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”, primul campus educațional dedicat copiilor cu nevoi speciale construit integral de la zero la nivel național.
Proiectul are o valoare estimată de aproximativ 10 milioane de euro, este finanțat prin PNRR și a fost atribuit în urma unei proceduri de licitație publică. Investiția vizează realizarea unui ansamblu educațional modern, proiectat special pentru a răspunde cerințelor de funcționare, siguranță și accesibilitate necesare unui astfel de centru.

Campusul este amplasat în comuna Giroc și va avea un regim de înălțime Parter + 1 Etaj, cu o suprafață construită de aproximativ 3.430 mp. Clădirea este dimensionată pentru 336 de copii, organizați în 28 de săli de clasă, și va include spații dedicate terapiilor de specialitate – kinetoterapie, logopedie și psihologie –, cabinete medicale, ateliere educaționale, sală de mese și zone administrative.
Componenta exterioară este integrată funcțional în ansamblu și include 47 de locuri de parcare, accese pietonale și auto separate, zone de relaxare, trasee tematice, două săli de clasă în aer liber și o grădină senzorială complexă, cu zone auditive, tactile, vizuale, olfactive și gustative, destinată activităților educaționale și terapeutice. Potrivit estimărilor dezvoltatorului, această grădină va fi cea mai mare și cea mai complexă de acest tip din România.

Lucrările de construcție au început în 22 iulie 2025, iar termenul estimat de finalizare este 31 august 2026. În etapa inițială au fost realizate lucrările de organizare de șantier, decopertare, săpături generale și îmbunătățirea terenului de fundare, prin execuția unei perne de balast de aproximativ 3.600 mc. Au fost finalizate fundațiile, elevațiile, umpluturile și instalațiile sub cota zero, iar în prezent șantierul se află în faza de cofrare și armare a planșeului peste parter, precum și de pregătire a elementelor structurale verticale.

„Este un proiect special, care insuflă echipei RAP Development o energie aparte. Dezvoltăm la Giroc primul campus educațional pentru copii cu nevoi speciale construit de la zero în România. Investiția, finanțată prin PNRR, se întinde pe aproape 5.000 mp și integrează o grădină senzorială care, din estimările noastre, va fi cea mai mare și cea mai complexă din țară. Prin acest proiect contribuim la crearea unui spațiu sigur, adaptat și profund necesar comunității, consolidând implicarea noastră în inițiative cu impact real în educație și incluziune socială”, a declarat Claudiu Grusea, Director Executiv RAP Development.
Activă pe piața construcțiilor din 2007, RAP Development a finalizat peste 50 de proiecte industriale, realizând în calitate de antreprenor general peste 120.000 mp de clădiri și un volum cumulat de lucrări ce depășește 250.000 mp. Strategia companiei vizează diversificarea activității și extinderea portofoliului de proiecte industriale și publice, cu o creștere estimată de aproximativ 25% în 2026.



În cadrul RAP Group, RAP Instal asigură realizarea sistemelor de instalații și estimează, la rândul său, o creștere a cifrei de afaceri în 2026, susținută de extinderea proiectelor industriale și de experiența acumulată în proiecte internaționale. Compania oferă soluții complete de instalații – electrice, HVAC, sanitare, mecanice, aer comprimat, sisteme de stingere a incendiilor – acoperind întregul lanț, de la consultanță și proiectare până la execuție, mentenanță și service. Portofoliul său include aproape 100 de proiecte finalizate în România și Europa, în țări precum Bulgaria, Franța, Germania, Luxemburg, Belarus și Ungaria.
Printre proiectele recente realizate de RAP Development și RAP Instal se numără Parcul Logistic Modulis Brașov, extinderile Ertex și Delaco din Brașov și Codlea, centrul logistic HighBay Olympus (13.500 mp), Parcul Industrial Elycon Ghimbav, extinderea Puratos Tunari, lucrări pentru Karl Heinz Dietrich Logistics și proiectul Tuborg Pantelimon.
La nivel de grup, RAP Group este un furnizor de soluții industriale integrate, cu afaceri de peste 60 milioane euro, o experiență de peste 33 de ani și un portofoliu de peste 1.000 de proiecte derulate la nivel global. Grupul este specializat în dezvoltarea de infrastructuri și procese pentru industrii „curate” – alimentară, farmaceutică, chimică și cosmetică – și reunește peste 500 de angajați.

„Ne ghidăm activitatea după trei principii esențiale: responsabilitate, prin proiecte sigure și trasabile; igienă, prin soluții conforme și ușor de întreținut; și sustenabilitate, prin optimizarea resurselor și eficiență energetică. Astfel, ne consolidăm rolul de parteneri strategici în dezvoltarea facilităților de producție moderne și sustenabile”, a declarat Ioana Lorenc, Director Marketing, RAP Group.



