Industria construcțiilor a fost luată cu asalt de un nou val de factori ce influențează în mod direct productivitatea tuturor celor angrenați în acest domeniu. Evoluția spectaculoasă a tehnologiei și descoperirile zilnice care sunt adoptate într-un mod extrem de rapid, au pus bazele unui proces de modernizare a modalităților de lucru.
Adiacent evoluției tehnologice, un alt proces de schimbare s-a produs în mentalitatea societății. Forța de muncă a devenit mult mai concentrată pe ideea de calitate și, totodată, a decăzut și discriminarea pe baza sexului, focus-ul mutându-se pe cunoștințele deținute de o anumită persoană.
Dar, având această imagine de ansamblu, la ce să ne așteptăm de la 2018? Specialiștii anunță o creștere de 3,8% a domeniului construcțiilor la nivel mondial și ne avertizează că tehnologia va deveni o parte esențială a oricărui proiect. Dar care vor fi trendurile anului 2018 în domeniu? Am întocmit pentru dvs. o listă cu TOP 8 trenduri în construcții pe care vă invităm să le descoperiți mai jos:
1. Tehnologia de modelare informațională a clădirii (Building information modeling – BIM)
Tehnologia BIM a reușit să evolueze concentrându-se pe ideea de colaborare, ajungând un element esențial în orice proces de construcție. Totodată, la nivel de beneficii reducerea costurilor și un management eficient al resurselor par să fie motivele perfecte pentru specialiști.
Potrivit studiilor, tehnologia BIM va reuși să reducă din costurile alocate etapei de design, mentenanță și construcție, așadar va deveni o soluție populară.
2. Soluții software de project management
Folosirea unui sistem specializat de project management aduce cu sine un potențial enorm de eficientizare a muncii, de urmărire a imaginii de ansamblu și, nu în ultimul rând, de a delega în mod rapid sarcini. Faptul că toate informațiile sunt updatate în timp real ușurează munca tuturor celor implicați în proces și ajută la realizarea unui plan structurat a cărui rată de succes va fi cu siguranță mai mare.
3. Realitatea virtuală și augmentată
Atunci când vorbim de tehnologii revoluționare, realitatea virtuală și cea augmentată sunt doi termeni care nu pot lipsi din discuție, mai ales într-un domeniu precum cel al construcțiilor. Specialiștii preconizează că posibilitatea de a oferi un tur virtual al viitoarelor construcții clientului constituie un avantaj în procesul de ofertare și va avea cu siguranță o creștere fabuloasă în perioada următoare.
4. Munca robotizată
Roboții și munca automatizată au revoluționat numeroase industrii. Deși la început lumea era sceptică înspre a opta pentru această soluție, în ultima perioadă evoluția a fost extrem de rapidă. De la roboți care preiau munca umană la roboți ce realizează printuri 3D, aceste noi tehnologii au contribuit la eficientizarea și reducerea costurilor de șantier.
Află care sunt celelalte 4 trenduri citind articolul integral din revista ÎN ȘANTIER