Stiri

Aerostar a inceput construirea unei noi fabrici de 5 mil Euro

Societatea Aerostar Bacau a lansat oficial unul dintre cele mai importante proiecte pe care le aplica pentru modernizare tehnologica. Acesta vizeaza crearea unei noi capacitati de fabricatie pentru diversificarea productiei si cresterea exportului si este cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice. La evenimentul de lansare au participat Grigore Filip, presedintele companiei, Anton Pal, seful departamentului Dezvoltare de programe, Eduard Ciucescu, directorul de program al proiectului, si Dona Matanie, purtatorul de cuvint al societatii.

Valoarea totala a proiectului este de aproape 22 de milioane de lei, din care contributia Aerostar este de aproape noua milioane. Alte aproape 7,5 milioane de lei vin din FEDR, iar peste 1,2 milioane de lei de la Guvern. Proiectul se va aplica, astfel, pe o perioada de 24 de luni. “Scopul principal al proiectului – a spus Anton Pal – este de a crea o noua capacitate de productie organizind celule tehnologice de lucru, prin achizitia de masini-unelte de ultima generatie si, similar, pentru sectoarele Tratamente termice si Electrodepunere, astfel incit sa extindem oferta de produse a Aerostar, sa crestem gradul de competitivitate si volumul productiei destinat exportului”.

Aerostar urmareste, astfel, cresterea productivitatii, prin extinderea si diversificarea productiei, cresterea cifrei de afaceri si a volumului productiei la export, cu conditia crearii sau mentinerii locurilor de munca. “Speram – a precizat Anton Pal – sa obtinem o crestere a cifrei de afaceri de aproximativ 15% la finele celor cinci ani de monitorizare a proiectului. De asemenea, urmarim cresterea volumului productiei la export cu circa 27%”. Cit priveste mentinerea locurilor de munca, acest obiectiv a fost deja depasit, pentru ca Aerostar a angajat numai in acest an circa 300 de oameni. “Oricum – a spus Grigore Filip -, putem vorbi de o crestere de personal, chiare daca noi am fixat ca obiectiv mentinerea numarului de pesonal, de circa 7%, plus un 5% din locurile de munca in conservare”. Aerostar are, in prezent, 1.627 de salariati.

Principala destinatie a noii capacitati de productie are in vedere – au mai precizat reprezentantii societatii Aerostar – fabricarea de repere cu geometrie si configuratie spatiala complexa de dimensiuni medii si mari, componente hidraulice si pneumatice (inclusiv pentru pompe hidraulice, motoare hidraulice, cilindri hidraulici si pneumatici, valve hidraulice si pneumatice) si echipamente hidraulice, hidrostatice de transmisie etc. Proiectul are o componenta pentru prelucrari mecanice si alta pentru procese speciale (tratarea si acoperirea metalelor). Pentru prelucrari metalice, vor fi achizitionate doua centre multitasking si o masina de prelucrari prin electroeroziune cu fir si va fi organizata celula tehnologica de prelucrari mecanice de inalta precizie.

A doua componenta a proiectului vizeaza tratamentele termice, prin modfernizarea totala a unei linii tehnologice si organizarea unei celule de lucru tehnologica de tratamente termice pentru aliaje de aluminiu. La fel, se vizeaza tratamentele electro-chimice, prin achizitia utilajelor necesare si organizarea a trei celule tehnologice (anodizarea aliajelor de titan, cadmierea nefragilizanta a aliajelor de otel si decontaminarea aliajelor de aluminiu si a aliajelor de titan. Pentru achizitia acestor echipamente va fi deschisa o licitatie internationala – a spus Grigore Filip -, furnizorii fiind, practic, firme straine, doar citeva in lume fiind capabile sa onoreze astfel de comenzi.

sursa




Related Articles

Back to top button