Patrimoniul industrial al Capitalei, una dintre cele mai mari resurse urbane ale oraşului, mărturie a evoluţiei statului român modern, continuă să dispară sub ochii nepăsători ai autorităţilor şi ai comunităţii. Ignorată de municipalitate şi vânată acerb de investitorii imobiliari pentru valoarea terenului, soarta acestor clădiri cu o valoare istorică incontestabilă ajunge să depindă de “hărnicia” hoţilor de fier vechi sau a oamenilor străzii.
Patrimoniul industrial face parte din totalitatea patrimoniul cultural al unei naţiuni şi cuprinde diferite tipuri de construcţie, atât industrial, cât şi civile, construcţii pentru transporturi şi infrastructuri, maşini, utilaje şi instalaţii de diferite feluri. De asemenea, sub pălăria patrimoniului istoric sunt incluse şi zonele de exploatare şi prelucrare a unor resurse, teritoriile urbane sau natural unde se găsesc ansambluri sau vestigii preindustriale şi industrial, rezultate în urma interacţiunii în timp a factorilor naturali cu activitatea umană.
Toate aceste lucruri reprezintă o resursă istorică şi un capital cultural deosebit, cu condiţia de a fi recuperate, cunoscute, prezervate şi înţelese de către autorităţi şi societatea civilă deopotrivă.
La acest moment, majoritatea vestigiilor industriale din România, implicit din Bucureşti, nu numai că zac abandonate, dar sunt distruse voluntar fie de propietari, fie de oamenii străzii, care se adăpostesc aici. Specialiştii în patrimoniu atrag atenţia constant asupra faptului că reconversiile acestor clădiri nu ţin cont de valoarea lor cultural şi de cele mai multe ori, acest proces este echivalentul demolării lor.
Părăsit, prost inventariat şi insuficient studiat, patrimoniul industrial al Bucureştiului mai atrage atenţia doar investitorilor imobiliari, care, cu gândul la un profit sigur nu riscă să investească în reconsolidarea acestor edificii, ba din contră, angajează mâini criminale care incendiează sau fură fierul vechi, contribuind astfel la dispariţia lor.
Moara lui Assan – afacere “pe stand-by” de 47 de milioane de euro
Cel mai mediatizat exemplu în această direcţie este Moara lui Assan, clădire de patrimoniu industrial construită la 1853, clasată drept ansamblu de clădiri de patrimoniu industrial în 2001 de către MInisterul Culturii. Aparţinând în prezent firmei S.C. Orzan Real Estate S.R.L, Ansamblul Moara lui Assan are o istorie recent foarte controversată, cu multe substraturi traduse de cele mai multe ori în interese financiare. În noaptea de 13 spre 14 mai 2008 fosta fabrică de pâine din ansamblul Moara lui Assan a ars, iar pentru stingerea focului a fost nevoie de intervenţia a 80 de pompieri. Patru ani mai târziu, pe 7 iubie 2012, clădirea a fost din nou cuprinsă de flăcări, arzând timp de aproximativ 30 de ore. În niciunul dintre incendii nu au existat victime, iar autorităţile au anunţat că fac investigaţiile pentru a determina cauza incendiului. Nici în 2008, nici în 2012 autorităţile nu au comunicat nicio concluzie a acestor anchete.
Aceste incendii ridică multe semne de întrebare pentru că acest ansamblu de patrimoniu se află pe un teren cu o valoare imobiliară colosală. Este vorba de 47 de hectare de teren intravilan situate la mai puţin de 3000 de metri de Kilometrul 0 al Capitalei, într-o zonă foarte bună a Bucureştiului. Conform analiştilor imobiliari, acest teren, valorează aproximativ 47 de milioane de euro în condiţiile în care metrul pătrat se vinde cu minim o mie de euro în această perioadă.
Cum legea interzice demolarea clădirilor de patrimoniu, iar declasarea acestora ar atrage scandalizarea societăţii civile, investitorii privaţi care au în portofoliu o astfel de clădire caută alte metode de a fenta legea. Pe lângă exemplul tragic al Morii lui Assan, avem deja alte zeci de precedente în care astfel de clădiri cu valori culturale inestimabile au fost lăsate să se deterioreze până la prăbuşire sau, mai rău, au luat foc inexplicabil.
Zona Filaret -Rahova: prima zonă industrială a Bucureştiului
O altă zonă industrial care a fost martora schimbărilor la faşă ale capitalei noastre este zona Filaret – Rahova. Gara Filaret (construită în 1869), alături de Uzina Electrică Filaret, Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Timbre, Uzinele Erhardt Wolff S.A.R./ Hesper S.A. (fosta „Steaua Roşie“), Palatul şi Fabrica de Bere Bragadiru, Vama Bucureşti Antrepozite – Bursa mărfurilor/ The Ark – Bursa mărfurilor creative construiesc un alt ansamblu de clădiri cu o valoare fabuloasă pentru istoria Bucureştiului.
Gravitând în jurul Gării Filaret, prima gară de călători din Bucureşti, întreaga zonă s-a dezvoltat rapid în prima zonă industrială a Capitalei, care, la mijlocul secolului XIX, atrăgea aici mai toţi industriaşii străini veniţi pentru afaceri. De asemenea, poziţia sa, care era foarte accesibilă din spre zona portului Giurgiu a intensificat transportul şi activităţile industriale ale Bucureştiului. Înflorirea zonei a culminat la începutul secolului XX când, odată cu deschiderea Marii Expoziţii Universale şi a Parcului Carol din 1906.
În timp, zona şi-a continuat dezvoltarea însă intervenţiile urbane minore, chiar şi ale comuniştilor, nu au diminuat importanţa cultural şi istorică a acesteia. După 1948, odată cu venirea comuniştilor la putere au fost anexate câteva clădiri halelor şi depozitelor deja existente din perioada pre-industrială a Bucureştiului, însă ce avea să urmeze după 1990 a schimbat complet peisajul zonei.
Întreaga platformă industrială din jurul Gării Filaret, fiind înscrisă în primul inel al oraşului, a devenit extrem de atractivă pentru speculatorii imobiliari. Până în prezent au fost dărâmate câteva fabrici din acea zonă precum Fabrica de Ulei Muntenia sau Uzina Vulcan, însă majoritatea clădirilor din acest ansamblu de patrimoniu au rămas în picioare, degradându-se de la o zi la alta. Cum aceste clădiri fac parte din portofoliile unor investitori privaţi, Primăria sau ministerul Culturii nu pot interveni în procesul de restaurare şi speră doar ca cineva să le salveze.
Legislaţie insuficientă
Gheorghe Pătraşcu, arhitectul sef al Capitalei expica ăn 2012, după ce Moara lui Assan a fost mistuită de flăcări pentru a doua oară că această problemă tinde să devină doar o formalitate şi este posibilă din cauza legislaţiei foarte slabe: “Moara lui Asan este unul dintre exemplele în care clădiri monument sunt distruse în incendii. Primăria a dat amenzi proprietarilor, însă nu s-a întamplat nimic. Cine este de vină? Legislaţia foarte slabă, autorităţile nu reacţionează. Legislaţia ar trebui să fie mult mai dură şi să nu permită astfel de situaţii. Ar trebui ca orice monument distrus să nu poată decât să fie reconstruit. De asemenea, în România nu există legislaţie care să-i oblige pe proprietari să-şi întreţină monumentele istorice, iar în cazul celor care nu o fac, să se recurgă la exproprieri. Se întamplă şi în alte ţări astfel de “incendii”, însă se termină cu o arestare. De asemenea, în alte ţări impozitele pentru clădirile lăsate goale sunt de 2-3 ori mai mari decât pentru o casă ocupată, ca să descurajeze fenomenul”
Sursa: adevarul.ro
