Stiri

Cele mai vanate hale din zona Bucurestiului

Stocul de spatii vechi a inregistrat un reviriment in primul semestru al anului, astfel ca jumatate din volumul tranzactionat in zona Capitalei a fost de clasa C, in timp ce in restul tarii ponderea acestui tip de spatii industriale a reprezentat doar 12%, reiese dintr-un studiu CBRE. Pe de alta parte, cele mai multe tranzactii de inchiriere vizeaza suprafete de sub 1.000 mp.

O noua categorie de clienti pentru spatiile de depozitare care mai dau o oarecare dinamica pe piata inchirierilor sunt micii afaceristi. Business-ul acestora este unul de nisa, precum vanzarea de haine second-hand sau service-uri auto, adaptat actualei perioade economice. Suprafetele solicitate sunt mici, iar dotarile spatiilor – minimale.

Dezvoltatorii nu fac decat sa se puna in acord cu cererea de pe piata, astfel ca noile dezvoltari sunt mult mai putine decat in anii dinaintea crizei.

Un nou trend subliniat de consultantii de la CBRE pentru piata spatiilor industriale in general este si cresterea ponderii spatiilor dedicate productiei si reducerea ponderii celor logistice.

In privinta spatiilor in pregatire, in prezent, 20.000 mp clasa A de spatii industriale sunt in constructie in zona Bucuresti, in cadrul Bucharest West Industrial Park pentru operatorul logistic DSV, chirias ce ocupa deja alti 30.000 mp. In afara Capitalei, stocul modern de spatii industriale va creste pana la finalul anului cu aproximativ 45.500 mp, momentan fiind in constructie aproximativ 34.500 mp.

Ca rentabilitate a tranzactiilor de cumparare, Bucurestiul este destul de bine plasat comparativ cu alte capitale, daca e sa vorbim despre spatiile de calitate. Randamentul prime pentru zona Capitalei a ramas stabil, la 10,25%, si este unul dintre cele mai ridicate din Europa Centrala si de Est. Spre exemplu, in Praga randamentul prime a ajuns la 8%, iar in Budapesta este de 8,5%.

Aceasta stabilitate, alaturi de localizarea geografica a Romaniei, demonstreaza potentialul investitional al sectorului industrial si logistic. Problema este insa ca pana nu se rezolva situatia precara a infrastructurii, tara noastra poate sa ramana mult si bine doar cu… potentialul.

Activitatea totala de inchiriere de spatii industriale in S1 2012 a insumat aproximativ 53.000 mp, la care se adauga tranzactiile directe de 16.500 mp, inregistrand o scadere fata de semestrele precedente. Cea mai mare tranzactie din primul semestru al anului a fost vanzarea fabricii Nokia (35.000 mp) catre producatorul de electrocasnice De’Longhi.

„Piata industriala din Romania prezinta in continuare interes pentru investitori si se estimeaza ca aproape 50% din volumul investitiilor directe va fi absorbit de catre sectorul industrial pana la sfarsitul anului. Stabilitatea randamentului prime din zona Bucuresti, unul dintre cele mai ridicate din Europa Centrala si de Est, sustine potentialul investitional al sectorului industrial si logistic. Astfel, o serie de companii internationale si-au extins deja liniile de productie din Romania, acestea devenind importante unitati exportatoare”, a declarat Marian Orzu, Head of Industrial Department CBRE Romania.

„Insa, activitatea pe piata locala a fost afectata atat de instabilitatea politica cat si de extinderea procesului de finalizare a tranzactiilor, motiv pentru care cererea pentru spatii industriale a inregistrat descresteri pe intreg teritoriul Romaniei,” a adaugat Marian Orzu.

In S2 2011, zona Bucurestiului a inregistrat cel mai mare nivel al tranzactiilor, insa in primul semestru al acestui an judetul Cluj a dominat topul, cu 70% din totalul tranzactiilor, insumand peste 47.800 mp, dintre care 12.000 mp reprezinta tranzactii directe.

La nivel national s-a inregistrat un numar total de 16 tranzactii, cu o suprafata medie de 3.300 mp. Vanzarea fabricii Nokia catre producatorul de electrocasnice De’Longhi (35.000 mp) si inchirierea de catre Draexlmaier a 2.400 mp in Olympian Park Brasov, au fost cele mai mari tranzactii din primul semestru al acestui an.

Investitii pe piata spatiilor industriale s-au inregistrat in judetele Cluj (Turda, Jucu, Luna), Dambovita, Dolj, Timis, Prahova si Bihor. Stocul de spatii industriale din zona Bucurestiului a ramas la acelasi nivel ca in ultimele doua semestre. In prezent, 20.000 mp (clasa A) sunt in constructie in cadrul Bucharest West Industrial Park pentru operatorul logistic DSV, chirias ce ocupa deja 30.000 mp.

In afara Capitalei, stocul modern de spatii industriale va creste pana la finalul lui 2012 cu 45.500 mp, prin livrarea a aproximativ 11.000 mp in S1 2012 si a inca 34.500 mp aflati momentan in constructie.

Chiria de referinta a ramas la acelasi nivel cu cel inregistrat in semestrul precedent. Pentru suprafete intre 500 mp si 999 mp, chiria de referinta variaza intre 4 si 4,2 euro/mp. Din totalul tranzactiilor din primul semestru al anului, 69% au avut o suprafata sub 999 mp.

In zona Bucurestiului, atat chiria medie cat si cea prime pentru spatii industriale au ramas stabile, la 3,75 euro/mp, respectiv 4,1 euro/mp. Chiria prime din Capitala continua sa fie printre cele mai mici din Europa Centrala si de Est, unde proprietati prime din Praga, Budapesta sau Belgrad se inchiriaza pentru 4,5 euro/mp

sursa




Related Articles

Back to top button