Centru de producție caroserii de microbuze, investiție de 4,6 mil. euro la Braşov
Catalanii de la Indcar Group vor demara anul viitor activitatea într-un centru de producţie de caroserii pentru microbuze în Parcul Industrial Prejmer, de lângă Braşov.
Potrivit presei spaniole, investiţia totală în noul centru Indcar se va ridica la 4,6 milioane de euro, urmând să aibă aproximativ 60 de angajaţi. Centrul de la Braşov ar urma să fie al doilea al companiei, după cel din provincia spaniolă Girona.
Grupul Indcar a fost înfiinţat în anul 1888 de Francesc Queralt Roca, rămânând în familia Queralt până în zilele noastre. Compania produce şi comercializează caroserii pentru microbuze utilizate în transportul de pasageri şi de mărfuri. În 2011, compania a avut o cifră de afaceri de 16 milioane de euro şi 140 de angajaţi.
Principalii clienţi ai Indcar sunt Iveco, Volkswagen, Fiat, Peugeot sau Mercedes.
Parcul industrial de la Prejmer este cel mai mare din ţară, întinzându-se pe o suprafaţă de 87 de hectare. Proiectul a fost demarat în 2006 de către compania catalană Graells&Llonch. În cadrul acestui parc, Graells&Llonch va construi, printre altele, trei clădiri de birouri cu şapte etaje, în suprafaţă de circa 2.800 mp, un hotel cu şapte niveluri, restaurante şi centre comerciale pe o suprafaţă totală 10.500 mp. Investiţia totală în acest parc se ridică la 350 de milioane de euro.
Facilităţile menţionate fac parte dintr-o serie de servicii conexe spaţiului de producţie şi includ un centru medical, birouri de telecomunicaţii şi săli de conferinţe.
Vezi mai jos o galerie foto cu ce construiesc spaniolii: