Stiri

Companii mari cu planuri mari de extindere la Cluj

CSI Invest, parte a grupului olandez cu acelaşi nume, cu activităţi în domeniul instalaţiilor de producţie şi transport al bunurilor de larg consum, va începe în toamnă pregătirile în şantier pentru noua fabrică plănuită în Bulevardul Muncii.

Societatea a anunţat că va construi o nouă fabrică la Cluj încă de anul trecut, când conducerea a menţionat şi că numărul angajaţilor se va dubla în următorii doi ani. CSI urma să înceapă lucrările în 2011 şi să finalizeze construcţia în cel mult 12 luni, conform primelor planuri. Termenul a fost amânat cu câteva luni, principalul motiv fiind opţiunea de a accesa inclusiv fonduri europene pentru realizarea investiţiei. Proiectul CSI a fost acceptat, aşa că investiţia va putea demara în acest an, potrivit reprezentanţilor CSI Cluj. „Suntem în aşteptarea contractului care trebuie să vină de la autoritatea de management. Am primit deja drafturile, suntem în fază foarte avansată, aşa că estimăm ca în toamnă să începem pregătirile în teren, iar în prima parte a anului viitor să se lucreze la fundaţii”, a menţionat Daniel Măluţan, administratorul CSI România.

Compania funcţionează într-o locaţie închiriată, iar mutarea într-un spaţiu gândit tocmai pentru necesităţile companiei ar însemna flux de producţie optim, eficientizarea în ceea ce priveşte consumul şi reducerea costurilor, după cum a explicat conducerea CSI decizia pentru noua investiţie. Societatea care avea 185 de angajaţi la începutul anului 2011 a ajuns la 220 de salariaţi, ritmul angajărilor urmând să se accelereze o dată cu apariţia noii facilităţi de producşie. Valoarea investiţiei în noua unitate de producţie şi logistică a fost estimată la 6-8 milioane de euro. După realizarea construcţiei, transferul operaţiunilor mai durează şase luni.

În noua hală a EnergoBit, companie cu sediul în parcul industrial public Tetarom I, producţia va începe până la finalul anului, deşi aceasta trebuia să fie deja funcţională, potrivit primelor anunţuri ale societăţii. Decalajul a fost explicat de conducerea EnergoBit prin întârzierea achiziţiei echipamentelor tehnologice, din cauza faptului că societatea a iniţiat un proiect pentru finanţare europeană. „N-am obţinut aceste fonduri, dar ne-am lungit cu procesul de aplicare”, a explica Peter Pal, vicepreşedintele EnergoBit. Investiţia pentru noua hală de producţie se va ridica la 3 milioane de euro.
Tot pe finanţare europeană miza şi ACI Cluj la conturarea planurilor de extindere a facilităţilor proprii de producţie.

După finalizarea unor proiecte de spaţii de birouri, cămine pentru muncitori şi cantină, etapa următoare de investiţii pentru ACI Cluj viza dublarea capacităţii de producţie industrială prin extinderea halelor şi magaziilor. Compania cu aproape 500 de angajaţi are o bază de producţie în Someşeni, staţie de betoane şi fabrică de prefabricate. Cum însă compania nu a reuşit să obţină finanţare europeană pentru proiect, acesta este deocamdată pus în aşteptare. Nivelul actual al pieţei construcţiilor nu justifică demararea unui proiect pentru care trebuie mobilizate doar resurse proprii, au explicat reprezentanţii ACI. În schimb, Grup 4 Instalaţii a reuşit să obţină finanţare pentru un alt proiect. Acesta, în valoare de 14,6 milioane de lei, vizează investiţii în echipamente şi utilaje pentru reabilitarea de conducte cu roboţi.

sursa




Related Articles

Back to top button