Stiri

Elvetienii de la Clariant construiesc la Podari, langa Craiova, o fabrica de bioetanol, un combustibil realizat din procesarea paielor, dupa o investitie de 140 milioane euro

Fabrica de bioetanol construită de elveţienii de la Clariant în Podari, lângă Craiova, a intrat în linie dreaptă pentru deschidere, după ce echi­pamentele mari au fost instalate, construcţia clădirilor finalizată, iar laboratorul şi zona administrativă deja sunt ocupate, a spus pentru ZF Dragoş Gavriluţă, directorul de proiect al fabricii.

„Obiectivul nostru este ca până la finalul acestui an să putem demara producţia. Există un mare interes pentru etanol celulozic atât din România, cât şi din celelalte ţări ale UE. Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat care poate fi uşor amestecat în combustibilul convenţional şi poate fi utilizat în infrastructura auto de astăzi, reducând emisiile de gaze cu efect de seră, generate de segmentul de transport“, a spus Dragoş Gavriluţă.

sursa: zf.ro

În prezent, proiectul Clariant are o echipă de 70 de angajaţi, dintre care opt persoane sunt chiar din localitatea unde este amplasată fabrica – Podari. Pentru formarea angajaţilor, Clariant a organizat stagii de practică atât în Germania, unde mai deţin o fabrică, dar şi în parteneriat cu Universitatea din Craiova.




Related Articles

Back to top button