Schneider Romania susține modernizarea halelor prin sisteme de ridicat adaptate fluxurilor de producție

Industria echipamentelor de ridicat trece printr-o transformare in care capacitatea si robustetea utilajelor nu mai sunt singurele criterii de selectie. Automatizarea, monitorizarea, eficienta energetica, siguranta si integrarea echipamentelor in fluxurile tehnologice devin tot mai importante pentru companiile care investesc in fabrici, hale de productie si centre logistice. In acelasi timp, modernizarea instalatiilor existente deschide o piata importanta pentru solutii capabile sa creasca productivitatea si sa reduca perioadele de nefunctionare.
Prezenta pe piata romaneasca din 2004, Schneider Romania este unicul reprezentant ABUS in Romania si activeaza in zona sistemelor de ridicat de mare tonaj, cu solutii pentru poduri rulante si macarale pivotante, completate de servicii de consultanta, proiectare, montaj, punere in functiune, autorizare, mentenanta si service.
Am discutat cu Mikló Balázs, Administrator Macarale ABUS – Schneider Romania, despre evolutia pietei echipamentelor de ridicat, schimbarile din sectorul constructiilor industriale si cererea tot mai mare pentru solutii integrate si automatizate.
Cum a evoluat Schneider România în ultimii ani pe piața sistemelor de ridicat de mare tonaj? Ce momente cheie au contribuit la succesul companiei?
În ultimii ani, Schneider România a avut o evoluție constantă și pozitivă pe piața sistemelor de ridicat de mare tonaj. Ne-am consolidat poziția prin dezvoltarea portofoliului de clienți, prin realizarea unor proiecte complexe și prin oferirea unor soluții personalizate, adaptate cerințelor fiecărui beneficiar.
Care sunt principalele produse și soluții oferite de Schneider România în segmentul podurilor rulante și macaralelor pivotante?
În segmentul podurilor rulante, principalele noastre soluții includ macarale monogrindă și bigrindă, macarale suspendate, macarale portal și semigantry, precum și diverse sisteme de ridicare și componente pentru acestea. În funcție de necesități, echipamentele pot fi configurate pentru diferite capacități, deschideri și condiții de lucru.
În ceea ce privește macaralele pivotante, oferim macarale pivotante pe coloană și pe consolă, disponibile în diferite configurații și capacități, potrivite atât pentru stații individuale de lucru, cât și pentru linii de producție. Oferim soluții complete, care includ consultanță și proiectare, furnizare, montaj, punere în funcțiune, autorizare, inspecții tehnice, mentenanță și service. Prin această abordare putem oferi fiecărui client o soluție adaptată fluxului său de lucru, cu accent pe siguranță, fiabilitate, eficiență și durată lungă de utilizare.

Cum reușește Schneider România să se diferențieze de competitori pe piața echipamentelor de ridicat de mare tonaj?
Considerăm că principalul nostru avantaj este faptul că nu oferim doar echipamente de ridicat, ci soluții complete și servicii pe termen lung. Ne implicăm în fiecare etapă a proiectului, de la identificarea necesităților clientului și proiectare, până la livrare, montaj, punere în funcțiune, autorizare și service.
Un alt element important este parteneriatul cu ABUS, un producător cu o experiență îndelungată și o reputație solidă în domeniul tehnologiei de ridicare. Acest lucru ne permite să oferim echipamente fiabile și soluții adaptate diferitelor aplicații industriale.
Ne diferențiem, de asemenea, prin flexibilitate și abordarea personalizată a fiecărui proiect. În special în cazul instalațiilor de mare tonaj sau al aplicațiilor complexe, analizăm condițiile concrete de lucru și propunem soluția tehnică potrivită, în locul unei abordări standard. Punem un accent deosebit pe siguranță, calitatea execuției și timpul de răspuns. Pentru noi, relația cu clientul nu se încheie odată cu livrarea macaralei. Service-ul, mentenanța și suportul tehnic pe termen lung sunt parte importantă din colaborarea noastră.
În ce măsură dezvoltarea tehnologică din acest domeniu influențează soluțiile oferite de companie?
Industria evoluează constant, iar cerințele privind siguranța, eficiența, precizia și automatizarea sunt din ce în ce mai ridicate.
Pentru noi, tehnologia nu reprezintă un scop în sine. Ceea ce contează este ca fiecare inovație să contribuie concret la creșterea productivității, siguranței și fiabilității instalației, precum și la reducerea costurilor de exploatare pe termen lung.
În acest context, urmărim permanent noile tehnologii și încercăm să le integrăm în soluțiile oferite, acolo unde acestea aduc un beneficiu real clientului. Vorbim, de exemplu, despre sisteme moderne de control, soluții de monitorizare și diagnosticare, controlul vitezei, automatizare și tehnologii care contribuie la reducerea consumului de energie și la creșterea siguranței în exploatare.

Cum percepeți evoluția pieței de echipamente de ridicat de mare tonaj în România? Care sunt principalele provocări și oportunități?
Una dintre principalele provocări este reprezentată de necesitatea unor investiții inițiale importante, mai ales în cazul proiectelor de mare capacitate și al instalațiilor complexe.
O altă provocare este lipsa personalului tehnic specializat, atât în zona de instalare, cât și în mentenanță și service. Din acest motiv, considerăm că experiența și capacitatea tehnică a furnizorului devin factori din ce în ce mai importanți în alegerea unei soluții.
În ceea ce privește oportunitățile, vedem un potențial important în modernizarea și înlocuirea instalațiilor existente, precum și în proiectele industriale noi din domenii precum producția, automotive, metalurgia, energia, construcțiile și logistica.
Digitalizarea și automatizarea oferă noi oportunități. Soluțiile moderne de monitorizare, diagnosticare, control și automatizare pot contribui la creșterea siguranței și productivității și, în același timp, la reducerea costurilor de exploatare.
Ce tendințe observați în sectorul construcțiilor industriale și cum se reflectă acestea asupra cererii de echipamente de ridicat?
În ultimii ani observăm o orientare tot mai accentuată către automatizare, eficientizarea proceselor și utilizarea unor soluții tehnologice moderne. Investițiile în fabrici și centre logistice noi sunt însoțite de cerințe tot mai stricte privind siguranța, productivitatea și optimizarea fluxurilor de lucru.
Aceste tendințe se reflectă direct și asupra cererii de echipamente de ridicat. Clienții nu mai caută doar o macara cu o anumită capacitate, ci soluții integrate, adaptate fluxului tehnologic și condițiilor specifice din fiecare hală.
Observăm, de asemenea, un interes crescut pentru macarale eficiente energetic, sisteme moderne de control, automatizare și monitorizare, precum și pentru echipamente care pot fi integrate în procesele de producție existente.
O oportunitate importantă este reprezentată și de modernizarea halelor și a instalațiilor existente. Multe companii aleg să investească în retehnologizare și înlocuirea echipamentelor mai vechi, pentru a crește siguranța și eficiența și pentru a reduce costurile de exploatare.
În opinia noastră, tendința este clară: echipamentul de ridicat devine tot mai mult o parte integrată a procesului de producție, iar furnizorul trebuie să fie capabil să ofere nu doar produsul, ci și consultanță tehnică, proiectare, instalare, service și soluții pe termen lung.

Ce tip de clienți domină portofoliul companiei în România? Ați observat schimbări semnificative în cererea acestora în ultimii ani?
Portofoliul Schneider România este format în principal din companii industriale, atât multinaționale, cât și companii românești, care activează în domenii precum producție, automotive, metalurgie și prelucrarea diferitelor materiale.
Clienții își doresc soluții care să le permită să lucreze mai eficient și mai sigur, cu un nivel cât mai redus al timpilor de nefuncționare.
Un alt aspect important este creșterea interesului pentru service și mentenanță preventivă. Clienții înțeleg tot mai mult că întreținerea corespunzătoare a echipamentelor poate prelungi durata de viață a acestora și poate preveni opririle neplanificate.
În acest context, considerăm că avantajul nostru este capacitatea de a oferi o soluție completă, de la consultanță și proiectare până la montaj, punere în funcțiune, autorizare și service, adaptată nevoilor fiecărui client.
Care au fost cele mai importante proiecte finalizate de Schneider România și cum au influențat ele reputația companiei?
Printre cele mai importante proiecte finalizate de Schneider România se numără proiectele industriale în care am furnizat și instalat macarale și sisteme de ridicare ABUS pentru aplicații cu cerințe tehnice ridicate, inclusiv instalații de capacități mari și soluții personalizate.
Fiecare proiect finalizat cu succes a contribuit la dezvoltarea experienței și a competenței echipei noastre. În același timp, aceste lucrări au devenit referințe importante și ne-au ajutat să câștigăm încrederea unor clienți noi și să dezvoltăm colaborări pe termen lung.


În ce domenii vedeți cea mai mare cerere pentru soluțiile oferite de Schneider România (ex: construcții industriale, logistică, energie)?
Printre cele mai active domenii se numără industria automotive și producția industrială, metalurgia și prelucrarea metalelor, industria alimentară, logistică și depozitare.
Un domeniu cu un potențial deosebit este reprezentat de construcțiile industriale și investițiile în fabrici noi, unde sistemele de ridicare sunt integrate încă din etapa de proiectare a halei. În același timp, există o cerere semnificativă pentru modernizarea și înlocuirea instalațiilor existente.

Care sunt planurile pe termen mediu și lung pentru Schneider România? Aveți în vedere extinderea portofoliului de produse sau pătrunderea pe piețe noi?
Pe termen mediu și lung, obiectivul nostru principal este să consolidăm poziția Schneider România pe piața soluțiilor de ridicare și să continuăm dezvoltarea companiei într-un mod sustenabil. Ne dorim să dezvoltăm în continuare portofoliul de produse și soluții, în special în zona echipamentelor moderne de ridicare, a automatizării și a soluțiilor care pot fi integrate în procesele industriale. În același timp, vom continua să investim în dezvoltarea echipei tehnice și în creșterea capacității noastre de a gestiona proiecte tot mai complexe.
Un obiectiv important este și dezvoltarea serviciilor de service, mentenanță și suport tehnic, deoarece considerăm că acestea reprezintă o componentă esențială a unei colaborări pe termen lung cu clienții noștri.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în calitate de manager al unei companii de echipamente industriale în România și cum le-ați depășit?
Cea mai mare provocare în ultima perioadă, care din păcate nu pot influența, vine din exteriorul companiei. Această provocare primesc din ce în ce mai mult din partea proiectanților tineri. Din păcate, foarte mulți dintre ei cred, că dacă au terminat o facultate ei deja știu tot și nu au nevoie de nici un sfat, de la nimeni. Toleranța 0 există doar pe hârtie, iar economia făcută pe hârtie, în realitate te poate coste de 10 ori mai mult decât ”economia” făcută.
Pentru final suntem curioşi sa aflăm ce alte activitaţi vă pasionează şi unde vă găsim după ce se termină programul de la birou?
În timpul liber, mă găsiți cel mai des petrecând momente de calitate cu familia.




