Holcim România lansează prima gamă de betoane verzi din industrie
Holcim România, cel mai mare producător local de materiale de construcții, lansează în premieră la nivel național ECOPact- gama de betoane verzi, cu emisii de CO2 reduse cu peste 30%. Această gamă este creată pentru a accelera tranziția către construcțiile sustenabile, fiind parte a noului model de afaceri, intitulat ECONCEPT.
Noul model de business se orientează asupra impactului climatic și include trei direcții complementare: ECO Soluții (produse și soluții verzi, cu amprenta scăzută de CO2), ECO Servicii (consultanță și instrumente pentru construcția de proiecte sustenabile) și ECO Scor (evaluare și certificare a performanțelor climatice a produselor din portofoliu).
ECOPact are un spectru larg de utilizare, precum construcții civile rezidențiale și non-rezidențiale, construcții industriale și hidrotehnice, construcții speciale industriale și construcții speciale pentru transporturi pe apă și structuri marine. Prin lansarea noii game de betoane verzi, Holcim România contribuie activ la reducerea amprentei de CO2 a oricărei construcții.
De asemenea, Holcim marchează noi standarde privind produsele sale, prin lansarea unor noi servicii de specialitate în domeniul construcțiilor verzi și prin sisteme de evaluare și comparare transparentă a alternativelor din portofoliul său, și anume:
- Servicii de consultanță ECO, care facilitează tranziția către construcțiile sustenabile și susțin reducerea emisiilor de CO2 și economia circular;
- Timbrul ECO – sistem de evaluare și transparență introdus de Grupul LafargeHolcim. Acesta indică amprenta de CO2 a produselor Holcim, precum și conținutul de material reciclat, fiind folosit numai pentru produsele cu performanțe climatice superioare (emisii CO2 reduse cu minimum 30% și/sau minimum 20% conținut de material reciclat);
- Eticheta Verde – sistem de auto-evaluare transparentă a performanțelor climatice a produselor Holcim fabricate în România, care indică procentul cu care sunt reduse emisiile de CO2 față de valoarea de referință la nivel UE.
„Deschidem noi orizonturi pentru business-ul Holcim în România, dar şi pentru industria materialelor de construcţii. Acest nou model de afaceri este rezultatul eforturilor noastre de peste 20 de ani în direcţia sustenabilităţii, timp în care am investit în tehnologii de ultimă generaţie, în cercetare şi inovare, aspecte care au dus la modernizarea fluxului de producţie şi, respectiv, la îmbunătăţirea gamei de soluţii şi produse. Totodată, prin ECONCEPT, ne asumăm rolul pe care îl avem în combaterea schimbărilor climatice şi conducem tranziţia către construcţii sustenabile în România, având alături sprijinul partenerilor din zona de proiectare şi din sfera academică. Demonstrăm, astfel, încă o dată, că suntem un partener de încredere pentru cei care au nevoie de soluţii performante pentru construcţii prietenoase cu mediul. Sunt mândru de echipa mea şi sunt sigur că împreună vom reuşi să construim în România un viitor sustenabil pentru oameni şi planetă”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.
Sub deviza “Construim pentru oameni și planetă”, Holcim România dorește să reinventeze modul în care se construiește, cu responsabilitate față de mediu și respect pentru generațiile viitoare. Pe plan local, noile obiective de sustenabilitate au la bază trei piloni de acțiune: reducerea de CO2, recuperarea printr-o economie circulară și inovarea la nivel de soluții și produse.