Milioane de români luau în fiecare dimineaţă, în perioada comunismului, calea spre marile uzine, întreprinderi, combinate şi fabrici din toată ţara. Erau vremurile în care economia României duduia. Erau vremurile în care ne lăudam cu exporturi masive.
Faimoasa fabrică Republica din Bucureşti care, după o privatizare care a dat greş şi după mai multe lupte sindicale, nu a mai rămas decât numele. După 1990 compania încă functiona, având contracte comerciale cu 25 de ţări. Usor-usor comenzile au scazut, in lipsa investiţiilor tehnologia s-a învechit, iar fabrica a intrat în decădere.
Platforma Timpuri Noi, bună pentru teren: O altă fabrică-mândrie comunistă este Timpuri Noi, renumită în domeniu construcţiilor de maşini şi de utilaje. În 2000, fabrica îşi închidea porţile. Producţia a fost mutată uşor, în afara Capitalei, spre zona Jilava. A rămas însă terenul, nu mai puţin de 5,4 hectare, evaluat în perioada de dinainte de criză la aproape 90 de milioane de euro.
Cum s-a prăbuşit toată industria Sibiului – fabrica de cântare Balanţa Balanţa, singura fabrică din ţară care producea cântare, a dispărut. O altă fabrică din Sibiu care s-aprăbuşit a fost 13 Decembrie, de marochinărie, exporta de 14 milioane de dolari pe an, Flaro, care făceau stilouri, pixuri, componente pentru industrie, Mondexul era şi atunci printre cele mai renumite fabrici de ciorapi, Drapelul Roşu – tricotajele, Retezatul care făceau tot felul de piese, tot componente pentru industrie, Libertatea, cu cea mai bună stofă, Steaua Roşie care împreună cu Libertatea produceau stofă de cea mai bună calitate în Europa aproape, renumite, Steaua Roşie lucra pentru Germania.
Totul despre distrugerea industriei Sibiului, unul dintre cele mai industrializate oraşe ale României, în perioada comunismului. De Mopaf Vrancea s-a ales rumeguşul Deşi este unul dintre judeţele mici ale ţării, Vrancea a fost un judeţ destul de bine industrializat până la începutul anilor ’90. Acest proces a început în anii 1960, cu implicaţii directe în procesul de creştere economică, migrarea populaţiei către mediul urban. Fabrica de Confecţii , Combinatul de Prelucrare a Lemnului , Întreprinderea de Scule şi Elemente Hidraulice, Întreprinderea de Aparataj Electric , Întreprinderi de producere, prelucrare şi valorificare a vinului, Întreprinderea de prelucrare mase plastice, Întreprinderea de vase emailate, Întreprinderea metalurgică, unităţi aparţinând industriei uşoare, precum şi întreprinderi din industria alimentară.
Aproape toată industria Vrancei s-a prăbuşit treptat, după revoluţia din 1989. „Armătura” din Zalău, de la 7.200 de angajaţi la 360 În 1990, aproximativ 7.200 de zălăuani şi chiar şi sălăjeni veniţi din toate colţurile judeţului se îndreptau zilnic spre Intreprinderea de Armături Industriale din Fontă şi Oţel. Se întâmpla în vremurile bune ale colosului industrial, cunoscut ca fabrica „Armătura”, care astăzi a mai rămas doar cu 360 de angajaţi. Ce s-a întâmplat cu toată industria din Zalău: „Fabrica de anvelope”, actuala Silvania Michelin, “Întreprinderea de prelucrare a lemnului” – Stejarul , “Întreprinderea de produse ceramice” – Cemacon, “Întreprinderea de Conductori Electrici Emailaţi“ – actuala Cuprom, „Întreprinderea de Ţevi” – actuala TenarisSilcotub, “Filatura de Bumbac”.
Hidromecanica şi Tractorul Braşov au fost rase de pe faţa pământului Uzina Tractorul a fost cea mai mare din Braşov, după Steagu Roşu, actual Roman SA. Uzina a luat fiinţă în 1925 şi a fost iniţial fabrică de avioane numită IAR Braşov. În 1946 ruşii au confiscat utilajele ca despăgubiri de război, iar uzina a fost orientată spre fabricarea de Tractoare. În anul 1990, uzina Tractorul avea 23.000 de angajaţi, iar după 1990, a intrat într-un lent proces de privatizare. Uzina Tractorul a fost închisă în 2007, după ce a intrat în lichidare judiciară. Mai avea doar 1.900 de angajaţi. Flavus Investiţii a câştigat licitaţia pentru preluarea platformei industriale, care se întinde pe 120 de hectare şi valorează 77 de milioane de euro.
Cum s-au prăbuşit coloşii industriali Tractorul şi Hidromecanica Braşov Mecanica Vaslui, Movas şi Hiltrom – prăbuşite după Revoluţie La Hitrom Vaslui, societatea care a fost fruntaşă în ceea ce priveşte producţia, înainte lucrau aproximativ 5.000 de oameni, iar acum nu mai este nimic în afară de un morman de fier vechi. La fel s-a întâmplat şi cu Mecanica Vaslui după privatizare, una din fabricile care producea echipamente pentru industria minieră şi cea agricolă şi în care lucrau peste 6.000 de vasluieni.
Acum, fostele hale s-au transformat în adevărate ruine şi adăposturi pentru câinii maidanezi. Tot în această categorie intră şi Movas Vaslui, fabrica ce producea mobilă de calitate superioară atât pentru import, dar mai ales pentru export. Pe vremuri, aici lucrau aproape 2.000 de oameni, iar acum a mai rămas o secţie mică a unui vasluian care a avut curaj să se bage într-o astfel de afacere cu o mână de angajaţi. Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, o ruină Inaugurat în 1979 după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari, combinatul siderurgic, a ajuns, azi, o ruină. Fiare contorsionate într-un peisaj dezolant. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent aici funcţionează o oţelărie electrică şi un laminor. Combinatul din Polonia, construit în acelaşi timp cu cel de la Călăraşi, produce oţel şi astăzi. Platforma siderurgică de pe malul Borcei producea, înainte de anii 90, 200.000 de tone de oţel pe an şi avea 6.000 de angajaţi.
Prăbuşirea fabricii Confecţia Râmnicu Vâlcea. Una dintre cele mai dureroase răni din economia judeţului Buzău, apărută după Revoluţie, este resimţită şi acum de locuitorii municipiului Râmnicu Sărat. Aproape 2000 de angajaţi ai fabricii Confecţia Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a fost rasă complet de pe faţa pământului. Societatea de confecţii din Râmnicu Sărat avea în 1989 un număr de 2.300 de angajaţi, care lucrau neîncetat pentru onorarea valurilor de comenzi. Se lucra mai ales pentru Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, dar şi pentru export.
Declinul coloşilor industriali ai Iaşiului. Studiu de caz: Combinatul de Utilaj Greu – Fortus Despre Combinatul de Utilaj Greu (CUG), în prezent Fortus SA, se spune că a fost cea mai glorioasă investiţie făcută la Iaşi în perioada comunistă. În prezent, combinatul se zbate pe marginea falimentului. În perioada comunistă, CUG Iaşi era unul dintre cele mai mari combinate ale ţări. Comuniştii au investit 16 miliarde de lei pentru ridicarea colosului, între anii ’75-’76, la cursul valabil în acea perioadă.
Principala „marfă”, cea mai preţioasă pentru regimul comunist, erau „structurile sudate şi funcţionale”, tancurile, al căror principiu de fabricare era un secret păstrat cu sfinţenie. „Doar roţile le mai lipseau ca să fie funcţionale, că în rest erau echipate, erau întregi”, a povestit Gheorghe Stoian, un fost anagajat al fabricii. Ţări precum China, Egipt sau Olanda comandau la Iaşi containere, mori, vagoane siderurgice, diverse alte zeci de componente pentru maşini-unelte.
Ce s-a ales din „Grânarul Europei”. Zeci de fabrici din Teleorman s-au închis sau şi-au restrâns treptat activitatea după Revoluţia din decembrie 1989.
Dacă în anii 80 judeţul Teleorman era considerat ”Grânarul României” şi o adevărată forţă economică, în prezent, odată cu închiderea ”motoarelor economice” ale judeţului şi implicit cu pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, Teleormanul ocupă primele locuri în ceea ce priveşte sărăcia şi şomajul. Platforma industrială a Slatinei, mai săracă cu 3.000 de muncitori Municipiul Slatina ocupa un loc de frunte pe harta industrială a ţării înainte de 1990. Cu o platformă industrială diversificată şi extrem de bogată, capitala judeţului Olt a fost unul dintre oraşele unde să îşi găseşti un loc de muncă nu a reprezentat niciodată o problemă. De la decisiva lună decembrie 1989 au trecut însă mai mulţi ani, iar uzine importante au dispărut din peisajul autohton. Şi, odată cu ele, au dispărut şi locurile de muncă.
Pe parcursul celor 24 de ani de la Evenimentele din Decembrie 1989, două dintre întreprinderile importante ale municipiului Slatina au pus lacătul la porţi, iar muncitorii au fost trimişi în şomaj în valuri. Cele două uzine despre care acum nu se mai vorbeşte decât la timpul trecut în Slatina sunt Fabrica de Rulmenţi şi, respectiv, Întreprinderea de Utilaj Alimentar (UTALIM, în prezent, n.a.)
