Investitorii tatoneaza terenul pe viitorul parc de afaceri al Hunedoarei
În cele trei luni de la începerea lucrărilor de ecologizare a celor 20 de hectare din vechea platformă industrială a Hunedoarei, înfăţişarea zonei s-a schimbat.
Utilajele firmelor implicate în proiect au demolat o parte din construcţiile fostului combinat siderurgic, în timp ce în alte locuri se lucrează la decontaminarea terenului poluat şi la construirea viitorului sediu al parcului de afaceri. Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că terenurile care vor fi ecologizate şi transformate în parcele pentru viitorul parc de afaceri au stârnit interesul investitorilor, mai ales că se află în apropierea Castelului Corvinilor. Un interes formal, deocamdată, pentru că terenurile nu vor putea fi „rezervate”, decât după ce proiectul de ecologizare va fi realizat. Termenul de finalizare al proiectului, a cărui valoare depăşeşte 60 de milioane de lei, fără TVA, este vara anului viitor. Peste 60 la sută din finanţarea lui este asigurată de Uniunea Europeană, în timp ce restul fondurilor vin de la Primăria Hunedoara şi Guvernul României. „Prin scopul propus, proiectul de faţă contribuie la creşterea calităţii vieţii populaţiei, a calităţii mediului înconjurător din zonă şi reducerea poluării istorice prin ecologizarea fostei zone industriale şi la dezvoltarea de noi activităţi economice în zonă”, informează Primăria Hunedoara.
Ecologizarea celor 20 de hectare din fosta platformă industrială a Hunedoarei reprezintă o afacere profitabilă şi pentru firmele care au obţinut contractul de execuţie al proiectului. Licitaţia publică a fost câştigată de asocierea formată din S.C. PROSERV S.A. – lider de asociere, S.C. RECOM SID S.A., S.C. MICRO MEGA S.A. şi S.C. ECOMASTER SERVICII ECOLOGICE S.R.L.