Stiri

Oradea va beneficia de un al 4lea parc industrial

Noul drum de legătură dintre Oradea și comuna Sântandrei va facilita dezvoltarea unui al patrulea parc industrial. Consilierii locali au aprobat joi studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unei rețele de unități publice.

„Până la această oră avem peste 400 de cereri de la diverse firme din municipiul Oradea care doresc să achiziţioneze aceste parcele pentru a-şi începe sau reloca activităţile de producţie. Astfel, având în vedere cererea mare, estimăm că dacă lucrările la utilităţi vor fi gata până în toamna acestui an, Parcul industrial IV va fi ocupat în procent de 100%”, a declarat primarul Florin Birta într-o conferință de presă.

Potrivit informațiilor din presă, investiția prin care vor fi introduse toate utilitățile se ridică la 11 milioane lei, lucrările vizând de la apă-canal și canalizare până la asfaltarea drumurilor. Suprafaţa vizată de proiect este de 65.000 mp. 




Related Articles

Back to top button