Parcurile industriale au fost înființate în România în speranța menținerii gradului de industrializare la un grad acceptabil, după o perioadă în care marii coloși industriali s-au prăbușit din cauza costurilor de producție și a presiunii concurenței de pe piață.
În perioada 2004-2013, strategia națională care prevedea înfinițarea și dezvoltarea parcurilor industriale avea ca scop susținerea firmelor mici care nu aveau spații deproducție, precum și crearea de locuri de muncă pentru personalul disponibilizat masiv din sfera industriei.
Tendința este scădere a locurilor de muncă!
La această oră, România se poate lăuda cu cel mult 15 parcuri industriale puternice în care, din păcate, volumul investițiilor străine se menține la un nivel redus.
Numărul de locuri de muncă care ar fi trebuit atins în parcurile industriale din România, gândit la nivelul anului 2013, era de 100.000. „Din păcate, la această oră, s-a atins cota de aproximativ 40.000 de locuri de muncă, air tendința este de scădere, pentru că multe IMM-uri care funcționau în parcurile industriale sunt în faliment. Creșterea locuriulor de muncă se poate face doar prin înfințarea unor noiu parcuri industriale“, este de părere Traian Bărbat, secertarul general al Asociației Parcurilor Industriale Tehnologice, Științifice și Incubatoarelor de Afaceri din România (APITSIAR).
Vrei sa vezi ce hale se vor construi in judetul tau? Click aici
Situația la Brașov
În județul Brașov există 10 parcuri industriale și incubatoare de afaceri. Investițiile tip browfield (în halele unor fost fabrici) sunt pe 171 ha, unde lucrează 3710 angajați , iar cele greenfield pe 316 ha, unde au un loc de muncă peste 1500 de persoane.
Iată lista acestora: Carfil, Metrom, Roman – Brașov, Nitroparc Făgăraș, Zărnești, Victoria, Prejmer, ICCO Brașov, RAN – Feldioara, Incubatorul de Afaceri Brașov.
Reindustrializarea României nu se poate face fără regionalizare!
În ultimii ani se tot discută la nivel național despre reindustrializarea României, unde parcurile industrializare ar trebui să joace un rol important.
„Principala problemă este faptul că lipsește reorganizarea regională administrativă a țării. În toate normele UE, schemele de sprijin sunt gândiute pentru zone de dezvoltare. De exemplu, la această oră, există o regiune de dezvoltare carpatină, din care România nu face parte. Nu ar mai trebui să fie un secret pentru nimeni că cercetarea științifică și relațiile dintre investitori se discută la nivel național, pentru că aceștia trebuie să interacționeze între ei. Investițiile dintr-un anumit domeniu nu se fac una în Constanța, alta la Timișoara și alta în nordul Moldovei. Ele trebuie să se concetreze pe zonă mai retrânsă, dată de reorganizarea regională administrativă“, mai spune Traian Bărbat.
Lipstește un Master Plan unic de dezvoltare economică
Reprezentantul APITSIAR (asociație care reunește 40 de parcuri din cele 65 din România), spune că o problemă pentru atragerea investitorilor străini este lipsa unui Master Plan unic de dezvoltare economică.
„Investitorii nu știu la această oră ce oferte au la dispoziție în plan național: ce terenuri industriale sunt disponibile, care sunt eliberate. Apoi, sunt terenuri industriale insuficient utilizate, indiferent că vorbim despre terenuri publice sau industriale. Un exemplu este Parcul Industrial Carfil SA, creat pe foste active al societății cu același nume. La această oră s-ar putea extinde suprafața parcului industrial, existând zone întregi care nu sunt folosite, dar totul ține de Romarm, respectiv de o decizie guvernamentală. Iar acest caz se poate extinde la nivel național, dar pentru acest lucru trebuie să se facă o inventariere a activlor nefolosite ale statului și să se facă o strategie“, ne-a declarat reprezentantul APITSIAR.
El spune că astfel de strategii tebuie să cuprindă informații la nivel de regiune sau național despre situația terenurilor tip brownfield libere, dacă trebuie decolmatate, dacă sunt intravilane sau extravilane, ce forme cadastrale au, la ce preț sunt, dacă sunt de vânzare, sau se pot concesiona ori închiria. Dacă există forță de muncă disponibilă în zonă, și daca da, este calificată și în ce domenii? De asemenea, dacă există spații pentru birouri. Un astfel de inventar s-a încercat a fi pus la punct în 2006, dar acest demers a fost abandonat.
Înființarea CIPI, rămasă în „coadă de pește“
Prin HG 959/29 octombrie 2014, s-a înființat Comitetul Interministerial pentru Parcuri Industriale (CIPI) – o decizie foarte bună, spun cei de la APITSIAR, care trebuie luată demult, dar care trebuie făcută cu cap și coadă.
Practic, Guvernul a mai creat un organism unde să se întâlnescă membrii guvernului între ei, pentru că reprezentanții parcurilor industriale sunt ignorați în continuare. „Au fost mai multe întâlniri ale CIPI, dar pe noi nu ne-au chemat niciodată! Vom cere completarea hotărârii de guvern, în sensul ca reprezentnații parcurilor industriale să participe la aceste întâlniri, unde să aibă vot consultativ. Se iau decizii fără ca noi să fim consultați. Este absurd! Culmea, Ministerul Economiei a organizat o misiune economică în Austria, pe probleme de parcuri industriale, iar pe noi nu ne-a chemat nimeni. Prea se face totul cu nuanță politică“, a dezvăluit Traian Bărbat.
Facilitățile fiscale există, dar problema rămân utilitățile
Din punct de vedere fiscal, facilitățile existente sunt bune, dar transferul către autoritățile păublice locale creează probleme u asiogurarea utilităților. Investițiile sunt mari și nu pot fi acoperite sau nu sunt prioritare la nivelul comunităților. Inițial, a fost promovată o hotărâre de guvern în 2013, prin care să fie asigurate resursele financiare necesare, dar după două luni s-a renunțat, din cauza lipsei de fonduri.
„Taxa pe stâlp“ din noul Cod Fiscal este o altă opreliște în calea investitorilor străini, „care sunt înnebuniți că trebuie să plătească așa ceva“, a mai precizat reprezentantul APITSIAR. Apoi, legea privind scutirea la plata de taxe și impozite pe teren și clădiri este interpretată în mod diferite de autoritățile locale. Multe administrații locale refuză astfel de facilități, pentru a aduna bani la bugetele locale. „La Ploiești, de exemplu, acest ajutor de minims se acordă doar societății care administrează parcul industrial, dar nu și rezidenților. La Mizil s-a făcut un parc industrial pe banii Consiliului Județean Prahova, dar Primăria refuză să scutească firmele de aceste taxe și impozite, deși acolo s-au creat locuri de muncă! La Brașov și Zărnești, în fiecare an sunt discuții pe această temă“, a completat Traian Bărbat.
România, codașă în Europa
România se află la coada Europei în ceea ce privește numărul de parcuri industriale. În jurul nostru, la nivelulu anului 2013, Ungaria avea 220 de parcuri industriale, Polonia – 210, Cehia – 200, Slovacia (care are un teritoriu cât Transilvania) are 85 de unități.
În plan național, la această oră, cele mai multe parcuri sunt în Regiunea Sud – Muntenia (fără București) – 18 parcuri industriale, Regiunea Centru – 16, iar Regiunea Nord -Vest – 8 unități.
