Stiri

Retailerul Brico Dépôt își mută operațiunile logistice în CTPark Bucharest West, într-o clădire care va costa peste 35 mililoane euro

Retailerul de bricolaj Brico Dépôt România îşi va muta operaţiunile logistice în 2021. Noua clădire va fi construită de către compania CTP în cadrul proiectului CTPark Bucharest West și va avea o suprafață de 102.000 mp. Lucrărilor de construcție vor fi finalizate până în toamna acestui an, iar investiţia făcută de CTP depășește 35 de milioane de euro. Parcul este situat la km 20 pe Autostrada Bucureşti – Piteşti.

Sursa: zf.ro

Brico Dépôt avea depozitele în cadrul unor spaţii deţinute de Quehenberger Logistics, care îşi mută toate operaţiunile din România în cadrul CTPark Bucharest West. Quehenberger Logistics este prezent în parcurile CTP de peste cinci ani şi operează peste 150.000 mp pentru clienţi precum Selgros sau PPT.

Reţeaua Brico Dépôt, deținută de grupul Kingfisher, are în România 35 de magazine şi 2.450 de angajaţi. Compania a intrat pe piață în 2013 când a achiziţionat magazinelor Bricostore, redenumite ulterior Brico Dépôt. Decizia Kingfisher de a muta operaţiunile Brico Dépôt România în cadrul CTPark Bucharest West vine ca urmare a nevoii de eficientizare a activității logistice.




Related Articles

Back to top button