Stiri

Satu Mare: Parcuri fotovoltaice uriașe. Investiție de peste 46 mil euro

Companiile Camre Energy și Sunwind Energy Sunwind Energy au în pregătire două proiecte de construire de parcuri fotovoltaice în Satu Mare. Cele două firme sunt controlate de Emanuel Muntmark, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România.

presasm.ro

Camre Energy SRL a obținut recent și aviz tehnic de racordare (ATR) din partea operatorului sistemului energetic național Transelectrica pentru proiectul unui parc fotovoltaic cu putere instalată de peste 67 MW în municipiul Satu Mare. Proiectul se va întinde pe o suprafață de peste 85 de hectare dintr-o zonă cu curți și terenuri agricole. Firma estimează că unitatea de producție va fi pusă în funcțiune anul viitor.

Sunwind Energy SRL vrea să construiască o centrală solară de 20 MW în comuna Botiz din județul Satu Mare. Aceasta va fi localizată pe terenuri agricole în suprafață totală de peste 28 de hectare, cu dare în folosință estimată tot pentru 2022.

Valoarea estimată a investițiilor necesare pentru cele două parcuri solare se ridică la peste 46 milioane euro, potrivit documentelor oficiale. Ambele vor fi dotate și cu sisteme de stocare a energiei electrice produse.





Related Articles

Back to top button