Stiri

IEAS: Smart Event in a Smart City !

ieas

Smart Event in a Smart City !

 

IEAS – International Electric&Automation Show.

                        București, Palatul Parlamentului / 08 – 11 Septembrie 2015        

 

Anul acesta IEAS aduce în prim-plan un concept inovativ și de mare actualitate pentru România, ce pune accentul pe valorificarea resurselor firmelor din industrie și promovarea produselor și serviciilor smart pentru orașe – Smart City. Smart City la IEAS reprezinta: Energie Inteligentă,  Clădiri Inteligente, Tehnologii Inteligente, Transport Inteligent, Sisteme de securitate inteligente.

 

IEAS, International Electric&Automation Show, eveniment ce are loc anual in București, în locația Palatului Parlamentului, a ajuns anul acesta la ediția cu numarul 11. Evenimentul IEAS reunește timp de 4 zile companiile de referință din industrie, instituțiile de profil, reprezentanți ai autorităților locale, ministerelor precum și numeroși reprezentanți ai industriilor vizate. IEAS este un eveniment business to business, un eveniment tehnic, ce imbină elemente de show cu acțiuni de matchmaking și business networking.

Industria este într-o continuă mișcare și dezvoltare, acest lucru putând fi observat în prezent pe toate piețele, fie că vorbim despre proiecte aflate în derulare sau proiecte noi. Numeroase companii de echipamente electrice, automatizări sau furnizoare de energie electrică au ințeles importanța deosebită a prezenței lor in cadrul evenimentelor specializate. 2015 a adus o piața mult mai dinamică cu reveniri ale expozantilor din anii anteriori, dar și firme noi care au ales anul acesta să fie prezente la IEAS. Peste 15% din numarul participanților este reprezentat de companii din strainatate, din țari precum Bulgaria, Germania, Italia, Polonia, Spania, Ungaria și Turcia. Vor fi prezente aproximativ 95 de companii în cele 3 săli de expunere și se asteaptă 4 000 de vizitatori pe perioada desfasurării evenimentului.

Anul acesta, IEAS aduce în prim-plan un concept inovativ și de mare actualitate pentru România – Smart City. Smart City la IEAS vizeaza urmatoarele teme principale: Energie Inteligentă,  Clădiri Inteligente, Tehnologii Inteligente, Transport Inteligent, Sisteme de securitate inteligente.

In cadrul evenimentului vor avea loc o serie de workshop-uri menite să aducă un plus de dinamism conferințelor tradiționale. Peste 10 companii din domeniu vor susține workshop-uri pe teme extinse, de la casa inteligentă și device-uri smart până la transformatoare industriale. Acestea vor avea loc într-un spațiu special amenajat în sala I.C.Bratianu având o capacitate de 50 de locuri pentru public.

Elementele de show din acest an de care se vor bucura toți participantii la IEAS vor fi din aria produselor smart – cititoare smart de carți de vizită, modalități de acces smart, info-touch-uri, aplicații smart, zona de relaxare specială și multe alte surprize.

IEAS 2015 se va  desfasura sub sloganul „Smart Event in a Smart City” și va fi evenimentul anului dedicat tehnologiilor și industriei. IEAS rămane partenerul de încredere pentru toți cei care activează în industria de echipamente electrice și automatizări.

 

Accesul la eveniment se face dinspre Calea 13 Septembrie, intrarea în Palatul Parlamentului fiind E1/B3. Atât parcarea cât și accesul în eveniment sunt gratuite.

 

Pentru vizitarea expoziției vă rugăm să descărcați invitația online accesând linkul de mai jos:

http://www.ieas.ro/invitatie-online/

 

Programul de vizitare este:

08 -10 Septembrie – 10:00 – 18:00

11 Septembrie – 10:00 – 16:00

 

Vă așteptăm la IEAS 2015!




Related Articles

Back to top button