Ghiduri și SfaturiStiri

STILL: În fruntea producătorilor de utilaje în domeniile de „Mediu” şi „Condiţii de lucru”

STILL a făcut obiectul unor teste serioase din partea platformei internaţionale de rating EcoVadis, obţinând nivelul Silver pentru angajamentul său strict în domeniul Corporate Social Responsibility (CSR) (Responsabilitate Socială Corporativă). Acest lucru arată faptul că STILL este în fruntea producătorilor de utilaje evaluaţi de către această agenţie de rating de reputaţie internaţională, în domeniile de „Mediu” şi „Condiţii de lucru”. Astfel, o autoritate independentă confirmă încă o dată implementarea credibilă a responsabilităţii antreprenoriale orientată spre valoare, care este unul din principiile directoare ale STILL.

Iniţiativa EcoVadis evaluează furnizorii din punctul de vedere al sustenabilităţii în patru domenii de Mediu, Condiţii de Lucru, Practici de Business şi Supply Chain. În acest sens, CSR identifică obiectivul de armonizare a activităţilor economice, sociale şi de mediu, precum şi implementare a acestui concept sustenabil, la iniţiativa companiei, în toate nivelele corporaţiei. CSR este un principiu bine ancorat la STILL de mai mulţi ani, şi face parte integrantă din orientarea sa strategică. Specialistul în intralogistică a supus toate aspectele legate de sustenabilitatea companiei unei evaluări sistematice, astfel încât să asigure transparenţa practicilor sale corporative pentru partenerii de afaceri şi pentru clienţii săi.

rx60-40_elektrostapler_ecovadis

Aspectele legate de sustenabilitate, şi astfel de consecinţele pe termen lung ale practicilor antreprenoriale, au ajuns în acest moment într-un punct cheie, în care clienţii şi cumpărătorii compară soluţii şi produse. Încrederea în sustenabilitatea activităţilor corporative reprezintă în prezent o parte a bazei de evaluare, la fel de importantă ca bilanţul contabil. În fond, companiile nu sunt numai în dialog cu societatea, ci participă activ la viaţa socială la nivel mondial. De aceea, viitorul într-o lume globalizată este al acelor companii care gândesc şi acţionează într-un mod orientat spre valoare în activitatea lor zilnică. În acest context, „sustenabilitatea” se înţelege ca mod în care funcţionează şi obţine profit compania, ţinând cont de standardele de mediu, economice şi sociale. O filosofie corporativă sustenabilă de acest fel, care este deja bine ancorată de multă vreme în principiile directoare ale STILL şi după care aceasta se ghidează în fiecare zi, nu este numai un accesoriu auxiliar, ci devine un argument puternic de vânzări.

Clienţii doresc transparenţă pe întregul lanţ de valoare adăugată, în special din partea unui furnizor de soluţii de prim rang ca STILL, de la originea materiilor prime şi a condiţiilor de lucru la furnizorii din amonte, până la propriile facilităţi de producţie ale companiei şi până la reciclare, la capătul ciclului de viaţă al produsului. EcoVadis a evaluat performanţele STILL în patru domenii de sustenabilitate: „Mediu”, „Practici de angajare şi drepturile omului”, „Practici corecte de afaceri” şi „Achiziţii sustenabile”. Pe lângă procesul de producţie prietenos cu mediul şi utilizarea şi eliminarea produselor, cerinţele STILL includ standarde înalte sociale şi de mediu din partea furnizorilor săi din toată lumea, şi verifică regulat aceste aspecte la faţa locului. Cu toate acestea, este deosebit de important parteneriatul şi colaborarea cu furnizorii pentru cei responsabili, pe lângă verificările menţionate anterior. În acest sens, există o corelare clară între managementul sustenabil al furnizorilor şi succesul financiar al companiei. Furnizorii care îşi desfăşoară activitatea în mod sustenabil sunt, în cele mai multe situaţii, mai eficienţi decât alţi furnizori, întrucât sustenabilitatea presupune îmbunătăţirea continuă a tuturor proceselor de afaceri. La rândul său, acest lucru asigură un avantaj inovator pentru companiile care colaborează cu aceşti parteneri. De aceea, STILL priveşte sustenabilitatea ca un obiectiv pe termen lung. STILL a obţinut deja certificatele corespunzătoare din partea German Lloyd (DNV GL) pentru Managementul Calităţii (DIN EN ISO 9001:2008), Managementul de Mediu (DIN EN ISO 14001:2004), Management Energetic (DIN EN ISO 50001:2011) şi Siguranţă şi Sănătate în Muncă (BS OHSAS 18001:2007).

ecovadis_lager

Agenţia independentă de rating EcoVadis şi-a stabilit ca obiectiv sprijinirea practicilor de mediu şi sociale ale companiilor prin inspectarea amănunţită a lanţurilor de producţie şi de distribuţie respective, din punctul de vedere al sustenabilităţii. Agenţia se ghidează în acest sens prin cele 10 principii fundamentale Global Compact ale Naţiunilor Unite, raportând în fiecare an progresele înregistrate. De la înfiinţarea organizaţiei, în anul 2007, peste 20.000 de companii bine cunoscute s-au bazat pe competenţele EcoVadis pentru reducerea riscurilor, promovarea inovării şi crearea încrederii şi transparenţei între partenerii de afaceri. Aceşti furnizori din 95 de ţări sunt evaluaţi în prezent în funcţie de peste 150 de categorii de achiziţii şi 21 de criterii CSR. Evaluarea se face de către experţii CSR ai EcoVadis, care evaluează răspunsurile companiei la un chestionar, conform standardelor internaţionale, cum ar fi Global Reporting Index (GRI) (Indexul Global de Raportare), standardul ISO 26000 şi principiile Global Compact. Fiecare chestionar este dedicat ţările în care se desfăşoară activitatea – ţinând cont de dimensiunea sectorului industrial şi de compania respectivă. Evaluarea se bazează şi pe documente justificative şi informaţii de la organizaţiile publice şi alte părţi interesate (ONG-uri, sindicate şi presă).

STILL furnizează soluţii de intralogistică personalizate în toată lumea şi implementează gestionarea inteligentă a motostivuitoarelor, programelor informatice şi serviciilor aferente. Compania fondată în anul 1920 de către Hans Still cu creativitate, spirit antreprenorial şi dorinţă de a furniza servicii de calitate s-a dezvoltat rapid, ajungând o marcă puternică şi prestigioasă la nivel mondial. Astăzi, peste 8.000 de angajaţi calificaţi în departamentele de cercetare şi dezvoltare, producţie, marketing, vânzări şi servicii sunt implicaţi în satisfacerea cerinţelor clienţilor din toată lumea. Cheia succesului companiei este gama sa de produse performante, de la gamele complete dedicate anumitor sectoare industriale pentru companii mari şi mici la programe logistice computerizate pentru eficientizarea activităţii de depozitare şi gestionarea materialelor. STILL poate fi vizitat şi pe Internet, la pagina www.still.de sau pe Facebook la www.facebook.com/still.




Related Articles

Back to top button