Stiri

TeraPlast vinde TeraSteel și Wetterbest către Kingspan Group

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții din România, primește acordul Autorității pentru Concurență a Comisiei Europene de vânzare a companiilor TeraSteel, TeraSteel DOO Serbia și Wetterbest către firma irlandeză Kingspan Group.

Printr-un anunț anterior din vara anului 2020, valoarea diviziei supusă spre tranzacționare era estimată la 410 milioane RON, însă prețul final urmează a fi stabilit și în baza datoriilor nete și capitalului de lucru. În prezent, se mai așteaptă un aviz din partea autorității de resort din Serbia, preconizat a se elibera în decursul lunii februarie.

Grupul TeraPlast are o tradiție de peste 120 de ani în România și este cel mai mare producător național de materiale de construcții. Acesta este compus din firmele TeraPlast, TeraSteel România și Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling și TeraPlast Ungaria. Grupul Kinspan este lider mondial în izolare și anvelopare de clădiri. Cu peste 130 de fabrici în 60 de țări, Kingspan este una dintre cele mai mari companii de profil.




Related Articles

Back to top button