În locul fostelor fabrici şi uzine cu zeci de mii de angajaţi au fost ridicate malluri, birouri şi locuinţe.
În Bucureşti nu mai funcţionează nicio fabrică pe poarta căreia să intre zilnic cel puţin 1.000 de oameni, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului cu privire la cei mai mari 500 de angajatori cu sediul în Capitală.
Industria oraşului a fost pusă pe butuci prin devalizarea de la începutul anilor ‘90, privatizările făcute la grămadă şi un boom imobiliar care a făcut din terenurile fostelor platforme industriale „mine de aur“. Din estul oraşului, de la Faur şi Republica, unde zeci de mii de angajaţi făceau material rulant şi ţevi, până în vest, pe malul Dâmboviţei, la Semănătoarea, şi din sud, de pe platforma IMGB, şi până pe platforma industrială Pipera din nordul Capitalei, majoritatea fabricilor au fost demolate, astfel că unităţile de producţie cu cei mai mulţi angajaţi sunt în prezent Romaero (921 de salariaţi), Vulcan (832 de salariaţi) şi General Turbo (773 de salariaţi).
Prea puţine din fabricile care au fost demolate pentru a face loc unor proiecte imobiliare au fost mutate la marginea oraşului, una dintre puţine excepţii fiind fabrica Timpuri Noi, al cărei teren din Bucureşti a fost cumpărat de miliardarul suedez Ingvar Kamprad, proprietarul IKEA. Acţionari Timpuri Noi au mutat fabrica în Jilava, dar de la 2.700 de angajaţi, câţi erau în anii ‘90, fabrica de motoare şi turbine a ajuns anul trecut la 86 de angajaţi.
Republica şi Rocar sunt în faliment, Semănătoarea mai are nouă angajaţi, activitatea Pumac este redusă la zero angajaţi şi cifră de afaceri, iar terenul este scos la vânzare pentru dezvoltarea unui proiect de birouri, în condiţiile în care 700.000 din cei 900.000 de angajaţi din Bucureşti lucrează în prezent în servicii – pentru bănci, companii de IT, dar şi hipermarketuri, unde salariul oferit este aproape de nivelul minim pe economie.
