Stiri

Cel mai mare showroom de usi de garaj din Romania, deschis la Timisoara.

Producătorul de uşi de garaj MCA GRUP ROMANIA a deschis la Timişoara cel mai mare showroom de uşi de garaj şi rulouri pentru ferestre din România, cu o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi, în urma unei investiţii de 70.000 euro.

Realizat după un proiect arhitectural modern, cu o cromatică vie şi urmând o linie ce exprimă inovaţie tehnologică, noul showroom prezintă întreaga gamă de produse a MCA, de la sisteme de închidere automatizată – uşi de garaj secţionale, grilaje metalice, automatizări pentru porţi şi termo-storuri (rulouri exterioare) – şi până la copertine şi pergole, sisteme de umbrire noi în portofoliul companiei.

“Showroomul de la Timişoara este pentru noi o încununare a experienţei câştigate de-a lungul celor 15 ani de activitate, <<un vârf de lance>> al soluţiilor de închidere a spaţiilor. Ne-am propus să arătăm aici diversitatea, calitatea, flexibilitatea în a produce şi integra o mare varietate de configuraţii ale produselor noastre. Este cel mai complex showroom din România şi este dedicat atât clienţilor finali, arhitecţilor, proiectanţilor, precum şi distribuitorilor MCA. Aceştia vor putea arăta clienţilor proprii produsele pe care ei le pot furniza prin intermediul nostru”, a declarat Ciprian Oprea, directorul general al MCA Grup, în cadrul evenimentului de  deschidere.

Concept arhitectural – un showroom ca o scenă

Poziţionarea aerisită a mostrelor, lăsând accesul foarte lejer în adâncimea spaţiului, invită la interacţiunea cu produsele ca şi cum acestea ar fi actorii unui teatru modern. Clienţii îşi pot alege modelele şi culorile dorite pentru casele lor inspirându-se din oferta vastă prezentată în showroom.

“Ca pe orice scenă, am căutat să neutralizez contextul – pardoseala, pereţii, tavanul – căutând în acelaşi timp evidenţierea “actorilor” – prin lumină, culoare, dimensiuni, spaţialitate, pondere. Prin modul de suprapunere vizuală a produselor, variat colorate, pe un principiu asemănător caleidoscopului, fără un volum mare al suporturilor acestora, oferim vizitatorilor oportunitatea de a-şi realiza propriile asocieri cromatice între sistemele de umbrire sau închidere şi faţade“, a explicat arhitectul Dragoş Constantin Marian, care s-a ocupat îndeaproape de amenajarea showroomului, alături de specialiştii MCA.

Cel mai nou showroom MCA se află pe strada Liviu Rebreanu, Timişoara, lângă AGIP, şi poate fi vizitat între orele 9.30 şi 18.30, de luni până vineri.

În primele nouă luni ale anului, MCA a vândut 2.600 de uşi secţionale (industriale şi rezidenţiale) şi 6.700 de rulouri exterioare pentru ferestre. Grupul a încheiat anul 2012 cu afaceri de 8,2 milioane de euro, menţinându-se la acelaşi nivel comparativ cu finele anului anterior.

Producătorul cu o experienţă de 15 ani exportă regulat în opt state europene, precum Belgia, Franţa, Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria sau Moldova, având cea mai mare fabrică de uşi secţionale din Europa de Est.

Mai multe informaţii:

www.mcagrup.ro

 

Citeste si: 10 lucruri pe care un furnizor de panouri sandwich nu ti le spune




Related Articles

Back to top button