Stiri

Fabrica de top scoasa la vanzare cu 405.000 euro TVA inclus

La un preț redus cu 45% față de sumele rezultate din evaluări este scoasă la vânzare fabrica Algenia Confex, care avea acum șapte ani 150 de angajați, venituri totale de peste cinci milioane de lei și un profit de câteva zeci de mii de lei.

Fabrica ce a ocupat vreme îndelungată locul I în topurile întocmite de Camera de comerț Sibiu este vândută cu totul de lichidatorul judiciar. De la clădirea cu parter, trei etaje și mansardă în care sunt spații de producție și birouri de peste 1000 de mp, până la clădirea administrativă cu patru etaje și mansardă, în suprafață de 867 de mp, mijloace fixe precum mașini de cusut sau de surfilat, precum și alte echipamente de producție și auxiliare. ”Prețul de pornire al licitației este de 405.470 de euro, inclusiv TVA”, anunță reprezentanții lichidatorului judiciar, Relco Active. ”Prețul este redus cu 45%, deoarece au mai fost patru licitații la care acest bun nu a fost vândut”, au declarat reprezentanții lichidatorului judiciar.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Iti construiesti o hala si ai nevoie de cele mai bune oferte de materiale? Click AICI

Patronul, la judecată

Algenia Confex a fost înființată în 1994, iar din 2008 a început să înregistreze pierderi. Așa s-a ajuns ca, în ultimul an financiar ale cărui rezultate au fost făcute publice, firma să înregistreze datorii totale de peste 14,5 milioane de lei, în condițiile în care a intrat în insolvență. Pe de altă parte, proprietarul societății, Mihai Gheorghe Albu, a fost trimis în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave și spălare de bani. ”Din probatoriul administrat, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada 2005 – 2007, în calitate de administratori, respectiv contabili şefi ai unor societăţi comerciale din Sibiu, inculpaţii Albu Mihai – Gheorghe și Albu Eugenia au determinat, înlesnit şi ajutat mai multe persoane, angajaţi ai societăţilor comerciale în cauză, să obţină documente false ce urmau să fie folosite pentru acordarea unor credite de nevoi personale de la diverse instituţii bancare. În acest context, sumele obţinute au fost introduse în circuitul financiar al societăţilor pe care le administrau, cauzându-se astfel un prejudiciu în cuantum de 4 milioane lei. De asemenea, în sarcina inculpaţilor Albu Mihai – Gheorghe şi Albu Eugenia s-a mai reţinut şi faptul că au falsificat un înscris bancar pe care l-au utilizat în vederea ridicării nelegale a ipotecii instituite asupra imobilului în care locuiau”, anunțau, în 2012, procurorii sibieni.

Sursa

Vrei sa vezi gratuit 3 solutii prin care poti evita situatia falimentului? Click AICI




Related Articles

Back to top button