Stiri

Hala Republica din Capitala va fi transformata in parc stiintific

hala-republica

Sursa foto

 Primaria Sectorului 3 intentioneaza sa achizitioneze Hala Republica, situata pe Bulevardul Basarabia nr. 256, cu scopul de a dezvolta un parc stiintific in sector, potrivit unui comunicat emis de institutie. Costurile initiale pentru cumpararea proprietatii, care cuprinde in total 60.000 de metri patrati, precum si cladiri aflate in patrimoniul national, se ridica la aproximativ doua milioane de euro (plus TVA).

„Primarul Sectorului 3 a incheiat, inca de anul trecut, parteneriate de colaborare cu principalele universitati din Bucuresti, unul dintre obiectivele principale ale colaborarii fiind realizarea unui parc stiintific in Sectorul 3.  Conform studiului de oportunitate, realizarea acestui proiect va conduce la formarea unui nou pol urban de dezvoltare intr-un sector care, in prezent, nu detine decat un singur pol urban de dezvoltare, in zona Centrului Istoric”, se arata in comunicatul Primariei sector 3.Potrivit reprezentantilor institutiei, realizarea unui nou pol urban major va avea un impact semnificativ in crearea de locuri de munca, cresterea calitatii vietii comunitatii, cresterea nivelului educational in comunitate, atragerea unui segment de populatie bine pregatit profesional, asigurarea spatiului fizic pentru munca, locuire, petrecerea timpului liber si furnizarea de servicii.”Proiectul este, de asemenea, necesar intrucat ponderea persoanelor angajate in activitati, precum invatamant, sanatate, activitati profesionale stiintifice si tehnice, informatii si telecomunicatii – unde nivelul de salarizare este catre limita superioara – este mult mai redusa comparativ cu ponderea numarului de angajati in totalul populatiei angajate de la nivelul Bucurestiului”, se mai arata in comunicatul institutiei.

Primaria Sectorului 3 intentioneaza sa acceseze fonduri europene pentru realizarea acestui proiect. „Acest proiect va permite Primariei Sectorului 3 sa reabiliteze si sa protejeze toate cladirile de patrimoniu, unele monumente de arhitectura de interes national, care vor fi achizitionate”, mai sustin reprezentantii institutiei.

 Sursa




Related Articles

Back to top button