Articolul prezinta povestea ArtsQuest, un campus cultural amenajat pe platforma unei vechi fabrici (numita Bethlehem Steel), care la vremea ei era a doua cea mai mare fabrica de otel din State.
Pe parcursul articolului, veti putea afla mai multe despre succesul unei tendinte americane, inceputa prin anii ’90, si a carui principiu de baza este tipologia: „The industrial-site-as-cultural-center” (centru cultural in locul spatiului industrial).
Orasul Bethlehem, aflat in vestul statului Pennsylvania, SUA, se alatura unei tendinte americane in plina ascensiune, existenta de multi ani si accentuata in ultima vreme. Este vorba despre reamenajarea si utilizarea vechilor spatii industriale de productie, abondonate de ani buni. In locul lor au aparut infloritoare campusuri culturale. Transformarea spatiilor este spectaculoasa, mai ales datorita marilor birouri de arhitectura care au realizat impresionante proiecte de succes.
Povestea incepe undeva prin secolul al XIX-lea, pe vremea cand zona rurala a orasului Pennsylvania, a devenit un adevarat centru de putere al economiei americane. Infrastructura industriala a statului american concentrata in aceasta regiune a propulsat fabrica drept principalul furnizor de otel pentru constructia de zgarie-nori, pentru constructia navelor folosite in razboi, ba chiar mai mult, era si locul unde se producea sticla pentru milioane de ferestre. Dar, aceasta poveste frumoasa cu iz industrial, din pacate pentru americani, a apus. Pe masura ce economia si industria de productie manufacturata americana a decazut, aceeasi soarta a avut-o si „fortareata” industriala din regiunea Appalachia. Astazi, trecand prin zona industriala a orasului, se pot observa marete monumente ruginite, fiind rezultatul a zeci de ani de nefolosinta.
In zilele ei de glorie, „Bethlehem Steel” a fost cea mai proeminenta si impunatoare fabrica din toate cele existente in statul Pennsylvania. Acesta a fost al doilea cel mai mare producator de otel din tara, transformand localitatea Bethlehem (aflat intre Pittsburgh si Brooklyn), intr-un mega centru de putere industrial.
Dar in cele din urma, fabrica Bethlehem Steel a dat faliment, iar spatiile de productie au fost inchise oficial in ’95. Dupa mai bine de un deceniu, in anul 2007, proprietatea industriala abandonata a fost vanduta unei corporatii, aceasta fiind interesata sa transforme proprietatea intr-un cazino. In procesul de reamenajare, o parte a fabricii a fost destinata gazduirii unui campus de arte si galerii, magazine, si spatii de comunitate.
Dupa o intarziere cauzata de, in mod ironic, o lipsa acuta de otel la nivel mondial, campusul , cu o suprafata de 68.000 de metri patrati a fost oficial deschis publicului in anul 2011.
Bethlehem Steel, care odata producea pentru o mare varietate de clienti cantitati incredibile de otel, a vedenit acum un „incubator cultural”, aflat la umbra a cinci furnale inalte de aproape 100 metri. Noul design, realizat de biroul de arhitecti Farmer Spillman, aduce o arhitectura noua, moderna, pastrand stilul specific industrial.
Complexul cu o capacitate de 450 de locuri, detine acum 2 cinematografe de ultima tehnologie, devenit locul de organizare a nenumarate evenimente culturale. Privelistea este impresionanta datorita structurilor metalice vopsite in culoarea portocalie, marca de culoare inregistrata reprezentanta a fabricii de otel Bethlehem.
Daca vi se pare cunoscuta culoarea, este probabil din cauza asocierii cu podul Golden Gate, fiind aceeasi nuanta folosita (otelul pentru pod provenind din aceasta fabrica). Structura de otel a fost completata cu panouri prefabricate produse la nivel local, pentru a readuce in actualitate aspectul fabricii de alta data.
Totul a fost amenajat ca sa aminteasca de existenta fabricii, citand arhitectii: „Fiecare detaliu pe care l-am putut prelua, l-am folosit pentru a recrea impresia arhitecturala industriala de demult„.
„Totul e destinat sa recreeze o continuitate intre trecutul impresionant al fabricii Bethlehem si viitorul sau„, spun arhitectii, care citeaza regionalismului critic (si anume argumentul criticului Ken Frampton, care afirma ca arhitectii moderni ar trebui sa prioritizeze in conceptele lor cultura autohtona si specifica a zonei in care se afla proiectul, in detrimentul rigurozitatii conceptuale), ca principiu de baza.
Tinand cont de aceasta realizare conceptuala prezentata in articol, trebuie amintit fara dar si poate despre initiatorul genului: complexul industrial Ruhr Valley, aflat in Duisburg-Nord Landscape Park, un complex industrial transformat intr-un campus de arte si divertisment in anul 1991.
Acest proiect, realizat partial de catre OMA (unul din principalele organizatii internationale de practica arhitecturala, urbanistica si de analiza culturala), a fost cel care a inspirat acest trend si in cazul altor spatii industriale abandonate si fabrici dezafectate aflate in incinta altor orase americane. Printre ele se afla si Braddock, Pennsylvania, care a devenit o destinatie culturala infloritoare.
Succesul rasunator al campusului ArtsQuest (spatiu care a gazduit peste 300 de evenimente si spectacole live doar in ultimul an) indica faptul ca tipologia de „centru cultural in locul spatiului industrial” este un tipar care poate fi repetat in zeci de alte cazuri ale unor spatii industriale parasite si fabrici imense dezafectate de oriunde din lume. Doar ganditi-va la arhitectii biroului Spillman Fermier, care pentru contributia lor la realizarea proiectului, au primit cea mai inalta distintie din partea AIA (Institutul American de Arhitectura) pentru proiect.
Galerie FOTO:
