Stiri

Scandal si pericol pentru investitiile industriale din Cluj

Finanțarea acordată pentru extinderea parcului industrial de pe strada Tăietura Turcului și cea pentru construirea parcului industrial din comuna Feleacu ar putea fi pierdute, dacă Tetarom nu va demara lucrările din iunie, a arătat directorul societății, Viorel Găvrea. Riscul ca banii să se piardă este foarte mare pentru că nu se poate preconiza exact cât va dura blocajul licitațiilor de atribuire a contractelor de lucrări.

Teta

După ce ambele contracte de lucrări au fost atribuite de o comisie specială a Consiliului Județean (CJ), în baza unor licitații publice, firmele ACI Cluj și Tehnodomus Arad au depus contestații. Așa se face că administrația județeană nu va putea semna contractele de lucrări până când nu va primi o decizie, în acest sens, din partea Consiliului Național pentru Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Directorul Tetarom, Viorel Găvrea, a subliniat că riscul ca finanțarea europeană să se piardă este destul de mare.

„Putem pierde banii, normal, pentru că avem un calendar pe care, obligatoriu, trebuie să-l respectăm”, a avertizat Găvrea. Dacă până în iunie nu încep lucrările, Tetarom iese, practic, din termenul prevăzut pentru cheltuirea acestor fonduri. Riscul este foarte mare pentru că nimeni nu poate estima cât va dura blocajul licitațiilor. ACI și Tehnodomus au invocat în plângerea lansată către CNSC un viciu de procedură și o situație de conflict de interese. Mai exact, contractul a fost adjudecat de un consorțiu din care face parte și Regia Autonomă a Drumurilor Județene (RADJ).

Acum se speculează că un mandatat în Consiliul de Administrație (CA) al acestei regii ar fi viciat licitația, din pricina gradului de rudenie pe care îl are cu unul dintre consilierii județeni. Pe de altă parte, contestatarii consideră că RADJ nici nu avea ce să caute la licitație, având în vedere că este o structură ce aparține CJ, adică beneficiarului, organizatorul licitației. Directorul RADJ, Călin Platon, a explicat că la momentul în care a demarat licitația, noiembrie 2013, membrul CA căruia i se impută vicierea licitației nu-și actualizase încă declarația de interese.

Vrei sa vezi toate halele in constructie din Romania? Contacteaza-ne

„Nu știam că e căsătorit cu un consilier județean, pentru că de abia mai târziu și-a actualizat declarația de interese. Într-adevăr, s-ar putea ca acest lucru să fie o problemă, chiar dacă cei doi nu au avut în mod direct nici o legătură cu licitația”, a explicat Platon. În privința participării RADJ la licitație, el susține că nu a încălcat nici o lege. „Noi chiar suntem obligați de lege să participăm la toate licitațiile, precum fac toți ceilalți operatori economici. Am considerat că este bine să participăm și am făcut-o”, a subliniat Platon.

Directorul Tetarom, Viorel Găvrea, a adăugat că se prea poate ca RADJ să fi greșit tocmai pentru că nu ar avea voie să participe la licitațiile în care sunt implicate fondurile europene. Numai CNSC, însă, poate veni cu o decizie fermă. Licitația pentru Tetarom I a fost contestată tocmai de ACI, societatea care a câștigat contractul pentru Tetarom IV. Curios este faptul că ACI are acționari comuni cu firma Grup 4 Instalații, liderul de consorțiu care a obținut contractul pentru Tetarom I.

Directorul ACI, Dorin Așchilean, s-a limitat să spună că era normal să conteste licitația atât timp cât s-au depistat aceste nereguli. El a precizat că sunt mai mulți acționari la cele două societăți și că activitățile lor sunt diferite. Fratele său, Ioan Așchilean, este președintele CA la nivelul Grup IV Instalații.

Asocierea Trustul de Instalaţii, Montaj şi Construcţii Cluj – Grup 4 Instalaţii – ELCO – RADJ a fost desemnată drept câştigătoare pentru contractul Tetarom I, cu o propunere financiară de 37,3 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), din care pentru Obiectul 1 – Deviere LEA 110 kV: 2.076.741 lei, fără TVA. Pentru Tetarom IV, contractul a fost adjudecat de către ACI în asociere cu Electromontaj, Nord Conforest şi Erbi Prodcom. Oferta propusă de acest consorţiu se ridică la 36,3 milioane lei (plus TVA, 45 de milioane de lei).

Sursa

Vrei sa vezi ce proiecte s-au anuntat chiar la tine in judet? Contacteaza-ne




Related Articles

Back to top button