Stiri

Sebesul inmarmurit in asteptarea unei investitii de 300 milioane euro

sursa poza

Conducerea Star Transmission Cugir a solicitat sprijinul administraţiei judeţene pentru demararea unei noi investiţii în judeţul Alba. Compania intenţionează să construiască nouă capacitate de producţie la Sebeş, precum şi o construcţie de birouri. Pentru a putea dezvolta această investiţie, estimată la 300 de milioane de euro, Star Transmission a cerut ajutorul Consiliului Judeţean Alba pentru asigurarea infrastructurii necesare noii fabrici.

„Am avut o întâlnire Star Transmission, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Sebeş. S-a stabilit un protocol, care a fost apoi semnat de cele trei părţi. Dânşii (n.red. Star Transmission) solicită un sprijin destul de important. Este vorba de mutarea liniei electrice de 110kv pentru că pe acel loc urmează să fie ridicată noua hală. (…) A avut loc o discuţie cu cei de la Drumurile Naţionale pentru că ei au nevoie de o bandă de rezervă pentru că vor avea un tranzit de circa 40 de TIR-uri pe zi şi e nevoie de o bandă de rezervă care să le faciliteze acest trafic de 40 de TIR-uri. Mai e vorba de o lucrare de prelungire a reţelei de canalizare pe 500 de metri, mutarea unor staţii de autobuz, care intră în sarcina Primăriei Sebeş”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba.

Florin Roman a mai spus că luni, 8 octombrie, o delegaţie a acţionariatului german va face o vizită la Sebeş: „Sunt şanse foarte mari ca în baza acestui protocol să fie aprobată această investiţie, ceea ce înseamnă că vor fi create circa 1.000 de locuri de muncă”.
Consiliul Judeţean Alba şi-a declarat susţinerea totală pentru asigurarea infrastructurii solicitate de Star Transmission şi a început deja demersurile pentru soluţionarea tuturor cerinţelor avansate de companie.

Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, a mai declarat că investiţia Star Transmission se va ridica la aproximativ 300 de milioane de euro, iar numărul de angajaţi va ajunge la 2.500, faţă de 850 cât are în prezent.

Star Transmission Cugir este un furnizor internaţional de componente pentru industria de automobile şi produce roţi dinţate, arbori, alte componente pentru motoare, cutii de viteză şi casete de direcţie. De asemenea execută componente pentru dispozitive şi oferă servicii de inginerie. Compania este un joint-venture între Daimler AG, compartimentul de producţie cutii de viteză şi Ministerul Industriilor din România şi deţine două capacităţi de producţie la Cugir şi Sebeş, ambele în judeţul Alba.

sursa




Related Articles

Back to top button