Stiri

Timiș: Topband închiriază 11.000 mp în parcul industrial Olympian din Timișoara, unde vor să deschidă o fabrică, după o investiție de 30 mil. dolari

Topband Europe, producător de controlerele inteligente dedicate aparatelor de uz casnic şi echipamentelor electrice, a închiriat 11.000 de metri pătraţi în parcul industrial Olympian din Timişoara, scrie zf.ro.

zf.ro

„Intrarea companiei pe piaţa din România este gândită pe termen lung, iar nevoile de dezvoltare ulterioară au fost un punct important de bifat în alegerea corectă. Parcul industrial Olympian satisface cu uşurinţă cerinţa imediată de 11.000 mp, dar oferă si disponibilitatea extinderii cu încă 12.000 mp în viitor, până la un total de 23.000 mp”, spune Mădălin Aresmeriţoaie, Senior Consultant Industrial Services pe zona de Vest în cadrul CBRE România, care a reprezentat TOPBAND Europe în această tranzacţie.

Compania chineză a anunţat în luna octombrie Consiliul Judeţean Timiş că, până în primăvara anului viitor, vrea să construiască la Timişoara o fabrică de peste 12.000 de metri pătraţi, cu posibilitatea de extindere la 23.000 metri pătraţi.

„Soluţia propusă de CBRE îndeplineşte toate cerinţele noastre în ceea ce priveşte atât facilităţile existente, dar mai ales necesităţile pe care planurile noastre de dezvoltare le impun“, spune Shengxiang Ye, general manager al TOPBAND Europe.

Potrivit acestuia, compania urmează să creeze peste 1.000 de noi locuri de muncă în acestă zonă, în următorii patru ani, într-o investiţie care va cumula 30 de milioane de dolari.

„Intenţia noastră este să atingem o capacitate de 9 milioane de piese anual care vor genera vânzări de aproximativ 150 de milioane de dolari. Iar toate acestea reprezintă doar primul pas pe care TOPBAND îl face în România, de unde vom oferi produse şi servicii post-vânzare excelente pentru controlerele inteligente dedicate aparatelor de uz casnic şi echipamentelor electrice în toată Europa“, adaugă Shengxiang Ye.

”Stocul modern de spaţii industriale din zona Timişoara este de aproximativ 560.000 mp cu o rată de neocupare de 9%. În dezvoltare sunt 123.500 mp cu termen de finalizare până la jumătatea anului viitor. Timişoara reprezintă al doilea cel mai mare hub de spaţii industriale din ţară, după Bucureşti, şi atrage anual noi jucători pe piaţă în special din domeniul producţiei. Ponderea forţei de muncă din acest domeniu este una dintre cele mai mari la nivel de ţară, cu un procent de aproximativ 40% din totalul de angajaţi activi“, completează Mădălin Aresmeriţoaie.

Sursă: zf.ro





Related Articles

Back to top button