Stiri

10 predicții din piața construcțiilor din România pentru 2020

Potrivit unui studiu realizat de IBC Focus, lider de piață în monitorizarea și publicarea șantierelor active din România, piața construcțiilor din țara noastră se va afla în următoarele 12 luni pe un trend ascendent, lucru confirmat chiar și de antreprenorii generali din domeniu. Aceștia din urmă au afirmat într-un chestionar deschis adresat pieței că se așteaptă la creșteri ale volumului de muncă și ale cifrei de afaceri în următorul an.

Mulți constructori ar vrea să lucreze cu statul dar puțini o fac

Una din statisticile interesante care au rezultat în urma chestionarului prezintă interesul antreprenorilor de a contracta lucrări cu finanțare publică. Mai precis, 72% dintre respondenți s-au declarat atrași de ideea de a contracta lucrări cu statul. În ciuda optimismului însă, din același eșantion, doar 44% au și contractat lucrări cu finanțare publică în ultimele 12 luni.

Estimările anunță, de asemenea, creșteri sporite în ceea ce privesc licitațiile din construcții și pe fondul politic, începerea campaniei electorale fiind, de regulă, un factor important în ceea ce privește creșterea numărului de investiții de ordin public.

Totuși, revenind la intențiile antreprenorilor generali, acestea nu se reflectă și în situația existentă la nivel național. Astfel, din totalul proiectelor monitorizate cu ajutorul asistentei virtuale de vânzare la șantiere – VICTA.ro în primele 9 luni ale anului, doar o treime se bazează pe finanțare publică. Iată cum arată distribuirea pe hartă a acestor proiecte:

Interesant de menționat este faptul că din cele 8913 proiecte de lucrări de construcții cu finanțare publică monitorizate de IBC Focus, doar 27% sunt și șantiere la care au început lucrările. Peste 60% din aceste proiecte publice încă nu au demarat și încă sunt în diverse stadii: licitații de proiectare, licitații de atribuire sau reluare licitații.

Ce tipuri de investiții plănuiesc antreprenorii generali în construcții?

La acest capitol, 4 din 5 respondenți au ales ca variantă de răspuns “utilaje și echipamente care să crească productivitatea muncii”. La o distanță considerabilă s-au regăsit și: trainingurile și cursurile de specializare pentru angajați, investiții direcționate spre un spațiu nou sau spre modernizarea sediului actual, softuri care să crească productivitatea muncii sau marketing și servicii de promovare. Interesant va fi de văzut însă dacă tot acest proces de tehnologizare și automatizare va însemna și reduceri de personal, având în vedere că mașinăriile vor înlocui o bună parte din munca fizică prestată de angajați.

Documentul 10 predicții din piața construcțiilor din România pentru 2020 include și alte informații utile din domeniu precum:

  • Cum rezolvăm criza forței de muncă calificate din România?
  • Estimări privind dinamica numărului de angajați din țara noastră
  • Consecințele imediate ale noii legi privind salariul minim aplicabil salariaților din domeniul construcțiilor
  • Prognoze optimiste pentru infrastructură
  • Industrie vs Construcții

Solicită acum documentul GRATUIT accesând:
https://www.ibcfocus.ro/piata-constructiilor-in-2020-exista-interes-pentru-lucrarile-cu-statul/




Related Articles

Back to top button