București-Ilfov: evoluția pieței industriale în 2020-2021
Chiar dacp situația pandemică a afectat puternic economia la nivel global, numărul proiectelor industriale la nivel național a crescut în 2020 comparativ cu anul precedent. Așadar, dacă în 2019 au fost înregistrate 4097 lucrări industriale, în anul 2020 numărul acestora a crescut cu 6,2% și a ajuns la totalul de 4351 astfel de proiecte.
Mai mult, o creștere semnificativă este vizibilă și în zona București-Ilfov, care a adunat un total de 329 investiții industriale în 2020. Numărul proiectelor de construcții s-a majorat cu 10,4% comparativ cu anul precedent, când a fost înregistrat un total de 298 proiecte.
De asemenea, ca număr total de șantiere (incluzând toate domeniile), Bucureștiul a înregistrat o creștere de 3,1% comparativ cu 2019 (de la 1640 proiecte la 1691), în timp ce în Ilfov numărul acestora a scăzut cu 1,5% (de la 1037 în 2019 la 1021).
Cum arată piața industrială din București și Ilfov în ultimele 12 luni
În perioada de referință 26.01.2020-26.01.2021 au fost înregistrate 327 de proiecte industriale în zona București-Ilfov. Dintre acestea, 269 sunt spații destinate depozitării și unități de producție, iar cele mai multe lucrări sunt de dimensiuni medii (151 șantiere).
Iată cum arată distribuția pe hartă a acestor proiecte monitorizate cu ajutorul VICTA.ro:
Top 3 investiții în funcție de suprafață
IBC Focus monitorizează proiecte din domenii diverse, cu diferite dimensiuni și care se afă în diferite stadii de execuție. Iată care sunt proiectele industriale din zona București-Ilfov cu cele mai mari dimensiuni înregistrate în ultimele 12 luni:
- Parc logistic: hale multifunctionale, faza I – Proiectul se întinde pe o suprafață de 120.000 mp și se află în stadiul de autorizare. Valoarea estimată a investiției atinge suma de 144 milioane RON.
- 3 depozite comerciale – Proiectul este finalizat și este localizat în satul Ștefăneștii de Jos. Suprafața acestuia ocupă 95.000 mp, iar valoarea estimată a investiției depășește 161 milioane RON.
- Parc logistic de 2 hale de depozitare – P3 Bucharest NW Ring Road – Proiectul se întinde pe o sprafață de 81.210 m2. Acesta se află în stadiul de autorizare, iar investiția depășește suma aproximativă de 97 milioane RON.
Top 4 arhitecți specializați în construcții industriale
În ultimele 12 luni au fost identificate 260 de companii de arhitectură și proiectare implicate în proiecte industriale în zona București-Ilfov. În funcție de numărul lucrărilor, cele mai active firme sunt GLOBAL BUSINESS MANAGEMENT GBM (19 proiecte), ALLOMORPHIC STUDIO (16 proiecte), R & T BIROU DE ARHITECTURA (13 proiecte) și ARCHITECTURE DOMUS DESIGN (13 proiecte).
Domeniul industrial: top 6 cei mai activi constructori în ultimele 12 luni
În ultimele 12 luni au fost identificați 103 antreprenori generali în construcții care au executat lucrări industriale în zona București-Ilfov. În funcție de numărul de proiecte aferente, cele mai active companii sunt RECON EX (4 lucrări), SAGEX CONSTRUCT (4 lucrări), STRABAG (3 lucrări), FRISOMAT BUCURESTI (3 lucrări), AUTOMOTIVE INVESTMENT CORPORATION (3 lucrări) și IZOCLAS CONSTRUCT PROF (3 lucrări).
Domeniul industrial a cunoscut o creștere în 2020 comparativ cu 2019. La nivel național, în ultimele 12 luni au fost înregistrate 4763 proiecte industriale, iar dintre acestea 2394 sunt spații și parcuri logistice. Mai mult, cu ajutorul singurei asistente de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în zona București-Ilfov a fost identificat un total de 674 spații destinate depozitării, dintre care 262 au fost înregistrate în ultimele 12 luni.