Stiri

Cora isi deschide mall propriu la Constanta si devine investitia anului din retail

Retailerul franco-belgian Cora, prezent pe piata locala de hipermarketuri, va deschide la jumatatea lunii mai primul mall propriu din Romania la Constanta.

„Vom deschide mall-ul pe 15 mai, si desi nu oferim nume de chiriasi putem spune ca il deschidem cu un grad de ocupare minim de 90%”, spun reprezentantii companiei.

Evaluata la 70 de milioane de euro, aceasta investitie va fi cea mai importanta realizata de un retailer in acest an, potrivit calculelor ZF.

Mallul Corall, a carui constructie a inceput in primavara lui 2012, avea initial termen de finalizare in luna iunie, insa chiriasii au fost anuntati ca deschiderea va avea loc cu doua luni mai devreme. Reprezentantii Cora nu au dorit sa comenteze informatiile.

Potrivit informatiilor anuntate de companie in 2011, momentul in care a fost anuntat acest proiect, Corall va avea un hipermarket Cora de 8.500 mp, o galerie comerciala de 25.000 de metri patrati, un cinematograf si un food-court.

Corall, un mall de marime medie, se va bate in Constanta cu Maritimo, Tom, City Park si Tomis. Dupa deschiderea Corall, Constanta va deveni orasul de provincie cu cel mai mare numar de malluri din Romania.

Cora nu este singurul retailer care ataca piata de malluri din Romania, in ultimii ani atat Carrefour, cat si Auchan si-au anuntat planuri pe acest segment.

„De la ei (lanturi de hipermarketuri – n.red.) ne astep­tam in viitorul apropiat sa apara dezvoltari de centre comerciale noi”, spune Oana Iliescu, director executiv al companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox.

Sursa




Related Articles

Back to top button