DAAS se asteapta la o majorare cu 20% a afacerilor in semestrul II
Vânzările DAAS au rămas constante în semestrul I din 2014 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, situându-se la o valoare medie de 7 milioane Euro. Magazinele de retail care au înregistrat cele mai multe deschideri sunt cele de proximitate ca Mega Image Shop&Go și Carrefour Market, supermarketurile Mega Image, Profi, dar și discounterele marca Lidl și Penny, respectiv XXL Mega Discount.
În ce privește segmentul hipermarketurilor, Daniel Mocanu, director general și acționar majoritar DAAS apreciază că ne aflăm în etapa de consolidare a pieței în care trei dintre jucătorii activi în zona extinderii în ultimii ani (Auchan, Cora, Carrefour) au atins faza maturității. În această etapă au început să apară deja tranzacțiile, astfel că în următoarele 12 – 18 luni ne așteptăm și la alte mișcări din partea retailerilor prezenți în România, declară antreprenorul DAAS care consideră și că piața ar mai avea loc pentru un alt mare retailer.
DAAS se așteaptă la o creștere a volumului de proiecte cu peste 20% în semestrul al doilea față de anul trecut, astfel că își menține predicția privind obiectivul cifrei de afaceri în 2014 la valoarea de 28 – 30 milioane Euro. Mocanu estimează că piața de retail se va majora în 2014 cu 5-6%, de la 26 de miliarde de Euro la 27,5 miliarde de Euro.
Din 2014, compania a extins viziunea integrării serviciilor, adăugând segmentelor tradiționale (frig comercial și bucătării profesionale) noi funcțiuni de business (HVAC, frig industrial și alte segmente necesare activităților de shopfitting ca iluminat, pardoseli ș.a.). Daniel Mocanu estimează că un procent de peste 10% din cifra de afaceri din 2014 va veni din proiecte de Shopfitting și proiecte industriale. „În economia de astăzi, clienții caută din ce în ce mai mult servicii integrate pentru eficientizarea factorilor timp, buget, calitatea realizării unei investiții, tendință care nouă ni se potrivește mănusă pentru că noi la asta am visat de când ne-am lansat pe piață”, spune cu entuziasm antreprenorul.
Din piețele externe în care DAAS a intrat în ultimii doi ani (Republica Moldova și Ucraina), compania estimează afaceri între 500.000 – 1.000.000 de Euro, investițiile în aceste piețe fiind puternic influențate de evoluția la nivel politic și economic din regiunea de est a Europei.
DAAS a intrat în anul 1993 pe piața echipamentelor profesionale și serviciilor pentru industriile Retail și HoReCa. Compania s-a specializat de-a lungul timpului în proiecte de frig industrial și rafturi pentru retailul modern, fiind din 2011 liderul industriei de profil, cu o cotă de piață de 34%. Din 2012, compania s-a extins în Europa de Est pe piețele din Republica Moldova și Ucraina.