Stiri

De luna viitoare japonezii isi deschid halele din Dej

sursa poza
Hala de producţie va fi ocupată de un producător din domeniul automotive, iar spaţiile de birouri vor fi împărţite între mai multe întreprinderi mici şi mijlocii (IMM).

Lucrările la clădirea de birouri sunt în curs de finalizare, hala va fi echipată începând din decembrie, iar inaugurarea proiectului a fost amânată până după alegeri, urmând să aibă totuşi loc înainte de final de an. Componenta de producţie/depozitare (hala de 4.700 mp) a proiectului a fost integral închiriată de producătorul japonez Fujikura. Grupul japonez are deja o unitate de producţie în Dej, la limita cu parcul industrial, dar urmează să se instaleze şi în hala realizată de societatea Arc Parc. Fujikura va ocupa întreaga hală pentru partea de cablaje, aici urmând să lucreze 500 de persoane. Spaţile vor fi predate către noul ocupant la începutul lunii decembrie, aşa că japonezii pot începe în această iarnă instalarea utilajelor, iar producţia va putea demara la începutul anului viitor.

Clădirea de birouri, cu două săli de conferinţe, urmează să fie ocupată de 10-16 societăţi din domeniul serviciilor. „Am început procesul de selecţie, până la sfârşitul lunii decembrie vom putea avea selecţia finală. Vom avea 10-16 chiriaşi, IMM-uri din domeniul serviciilor, aşa cum prevedea proiectul european”, a menţionat Cristian Ţucra, director general al Arc Parc Dej.
Proiectul european vizează două componente: o clădire cu spaţii de birouri şi o hală de producţie şi depozitare.

Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 19,8 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene a fost de 9,3 milioane, cea a Guvernului României, de 1,4 milioane, iar cea a beneficiarului, de 8,9 milioane. Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional, domeniul 4.1, structuri de sprijin al afacerilor de importanţă locală şi regională. Lucrările la acest obiectiv au fost demarate în primăvara 2011, dar întrerupte temporar, din cauza unor probleme care au necesitat intervenţii de reproiectare, şi ulterior reluate. Obiectivul ce include o clădirea de producţie de 4.700 mp şi servicii pe 2.200 mp a fost realizat după un concept al Lupp Projekt Transilvania, fiind construit de compania Samus Dej şi având ca partener de finanţare Banca Transilvania.

Singurul mare investitor care operează în parcul din Dej era, înainte de intrarea Fujikura, producătorul de componente auto Trelleborg Automotive, care a ajuns la 350 de angajaţi. Din cele 40 ha pe care se întinde parcul industrial privat, administratorii mai au neocupată o suprafaţă de 17 ha. Un alt proiect plănuit de mai multă vreme a intrat în linie dreaptă, potrivit administratorilor: realizarea unei centrale fotovoltaice de 4,2 MW, pentru care lucrările ar trebui să înceapă în ianuarie.

sursa




Related Articles

Back to top button