Stiri

FOTO: Cum poate fi transformata o fosta fabrica de ciment

A fost, cândva, o fabrică de ciment, dar acum este căminul arhitectului Ricardo Bofill, care a descoperit acest loc în 1973, complet abandonat, parţial în ruină, dar a văzut potenţialul său, l-a cumpărat şi a început să îl renoveze, să îl transforme şi să îl readucă la viaţă. În doi ani, arhitectul a schimbat complet clădirea industrială, aflată în Barcelona, Spania, care acum serveşte drept birou al său (Taller de Arquitectura), dar şi drept cămin. Suprafaţa totală este de 3.100 de metri pătraţi; complexul industrial original includea 30 de silozuri, camere uriaşe cu maşinării şi structuri subterane.

Unele dintre părţile complexului au fost dărâmate, dar tot ce a putut fi păstrat şi recondiţionat s-a păstrat. Pe lângă spaţiul dedicat birourilor şi apartamentului lui Bofill, în interior au fost amenajate şi camere pentru oaspeţi. „Am păstrat opt silozuri, care au devenit birouri, laboratoare, arhive, bibliotecă, sală pentru proiectare şi loc de expoziţii”, spune arhitectul. În interior, elemente ultra-moderne sunt îmbinate cu cele vechi, cu accente luxuriante pe ici – colo; unele camere sunt elegante şi misterioase, altele par încremenite între două lumi. Bofill lucrează şi locuieşte aici şi spune că iubeşte acest spaţiu, care pare magic – fiecare cameră are un alt scop, are alte dimensiuni, alte forme şi alt caracter. Este un spaţiu în care te poţi pierde, dar în cel mai plăcut mod.











Sursa articol si foto




Related Articles

Back to top button