Prima fabrică uscată din Europa ar putea fi inaugurată la Buzău
Constantin Damov, director Green Group, vrea să înființeze la Buzău prim fabrică uscată din Europa, după cum a explicat acesta la Conferinţa „3 soluţii pentru 3 crize – reţeta inteligentă de la Buzău”.
„România nu prea joacă în zone din care noi să putem aduce materii prime, în special cele critice. Și atunci, ce ne rămâne nouă de făcut să fim un jucător industrial, dar și agricol, și să avem o economie prosperă? Va trebui că tot ceea ce consumăm noi, să îi regăsim valoarea pentru un nou ciclu, așa cum și cicluri închise. Circuitul apei în natură, circuitul nutrienților. Resursa cea mai mare pe care o avem noi la dispoziție este risipa. Risipa este o resursă colosală dar noi ne uităm întotdeauna la resursele naturale, să ma extragem ceva”, spune antreprenorul.
El atrage atenția că apa este o resursă naturală pe cale de dispariție.
„Apa este o resursă pe cale de dispariție nu numai în România, dar la nivel mondial. În afară de amprenta de dioxid de carbon, astăzi noi am început să măsurăm și amprenta de apă. O pereche de jeanși pe care îi purtăm noi au o amprentă de 8 tone de apă. Un sandviș cu carne de curcan are în spate 6000 de litri de apăÎn afară de amprenta de dioxid de carbon, vine cu o amprentă mare o nouă măsurătoare. Amprenta consumului de apă. Consumul de apă este colosal și va trebui să-l punem în evidență. în România, dar la nivel mondial. În afară de amprenta de dioxid de carbon, astăzi noi am început să măsurăm și amprenta de apă. O pereche de jeanși pe care îi purtăm noi au o amprentă de 8 tone de apă. Un sandviș cu carne de curcan are în spate 6000 de litri de apă. În afară de amprenta de dioxid de carbon, vine cu o amprentă mare o nouă măsurătoare. Amprenta consumului de apă. Consumul de apă este colosal și va trebui să-l punem în evidență”, precizează Constantin Damov.
Sursă: jurnalul.ro