Roadshow ELCO în București, Timișoara și Cluj
ELCO Heating Solutions România a prezentat avantajele portofoliului de produse în cadrul unei serii de întâlniri la care au participat clienți, dezvoltatori, parteneri, antreprenori din domeniul instalațiilor, resposabili și beneficiari din domeniul construcțiilor comerciale.
Întâlnirile au fost organizate în București, Timișoara și Cluj, trei dintre cele mai mari orașe din țară, care înregistrează creșteri importante în domeniul constructiilor. Gândite ca parte integrantă în strategia de business a companiei, aceste întâlniri au loc din dorința echipei ELCOde a păstra o legătură apropiată cu clienții, partenerii sau furnizorii și în același timp de a iniția un prim dialog cu noi parteneri de afaceri.
Prin intermediul acestor întâlniri, reprezentanții brandului german ELCO au avutposibilitatea de a le expune oaspeților avantajele sistemelor și aplicațiilor HVAC pe care le oferă, de la consultanţă și proiectare, până la implementare și service. Astfel, punctul culminant al acestor întâlniri a fost demonstratia live prin care specialiștii ELCO au montat și demontat un cazan Trigon XL 300 kW tocmai pentru a demonstra dimensiunile compacte și constructia modulară permit cazanelor ELCO să fie transportate și asamblate cu ușurință și rapiditate indiferent de spațiu.
ELCO este unul dintre jucătorii principali din Europa în domeniul soluţiilor de încălzire pentru aplicaţiile comerciale, cu peste 1,7 milioane de sisteme instalate la nivel mondial, iar portofoliul companiei este reprezentat de o gamă largă de produse pentru intervalele de performanţă medie şi mare în clădiri comerciale, publice şi rezidențiale. Istoria mărcii și portofoiul complet transformă ELCO în furnizorul ideal de tehnologie a încălzirii și pentru domeniul construcțiilor din România.
Oferta ELCO include tehnologii inteligente cu un consum redus de energie, realizate pentru a satisface cerinţele specifice pentru fiecare proiect în parte. Alături de calitatea incontestabilă a produselor, cel puțin la fel de important este pachetul integrat de servicii: consultanță, proiectare și implementare. În plus, ELCO asigură mentenanța cazanelor printr-o rețea de service disponibilă la nivel național, iar tehnicienii companiei sunt special pregătiți pentru a asigura servicii de înaltă calitate oricând este nevoie și în orice situație referitoare la sistemul de încălzire.
În cadrul acestor întâniri, ELCO și partenerii săi din piață, impreună cu care a organizat aceste întâlniri, au prezentat clientiilor sisteme complete de încălzire, ventilație și echilibrare hidraulică (HVAC), ce includ cazane, pompe de căldură și sisteme de ventilație.
Clienții au avut astfel posibilitatea de a afla modul în care tehnologiile ELCO completează infrastructura tehnică a unei clădiri și se integrează perfect in BMS-ul oricărui proiect, indiferent că vorbim despre centre comerciale, spitale, hoteluri, stadioane, centre logistice sau spații industriale.
Soluțiile ELCO răspund nevoilor specifice din piață și se regăsesc în construcții noi importante, printre care proiectul The Bridge – clădirile A, B și C, Campus Globalworth, Green Court – clădirile A și B, Day Tower, parcuri logistice și depozite (P3 Logistics, CEMPS, Altex, etc.), centre wellness & SPA (WorldClass Atlantis), unități medicale (MedLife), ferme (Suinprod SA), etc. În total, tehnologiile ELCO se regăsesc în câteva zeci de proiecte de referință din România, în numai 3 ani de la lansarea pe piață.
În urma succesului de care s-au bucurat întâlnirile din București, Cluj și Timișoara, reprezentanții ELCO au hotarât ca în perioada următoare să organizeze evenimente similare și în alte orașe din țară, precum la Brașov, Constanța sau Iași.