Stiri

THE CITY OF GREEN BUILDINGS CONFERENCE

Homepage Banner Conference

THE CITY OF GREEN BUILDINGS CONFERENCE
8 Septembrie – Cluj-Napoca
Dezbatere referitoare la conceperea clădirilor verzi și transformarea clădirilor existente în clădiri verzi

Asociația The City of Green Buildings, are plăcerea de a vă invita la a doua ediție a The City of Green Buildings Conference, care va avea loc în data de 8 Septembrie 2015, în Cluj-Napoca la hotelul City Plaza, începând cu orele 9:00. Este o ocazie unică, care nu trebuie ratată deoarece se vor prezenta și discuta cele mai recente inovații, tendințe, preocupări, provocări practice, politice și comerciale întâlnite în domeniul clădirilor sustenabile, dar și cele mai bune soluții adoptate.
Ediția de anul acesta a conferinței se bazează pe o temă incitantă asupra întrebării “to build or to transform?”, mai precis asupra provocărilor întâlnite când se dorește reabilitarea clădirilor existente pentru a îndeplini cerințele necesare unei atestări din punct de vedere a sustenabilității.
Totodată, în cadrul conferinței veți avea ocazia să descoperiți noi talente care ar putea aduce un plus companiei dumneavoastră. Membrii Asociației The City of Green Buildings au anunțat participarea celor mai buni studenți de la noi din țară, dar și din Algeria, Egipt, Germania, Portugalia și Italia.

600x72 Conference

La conferința The City of Green Buildings Conference vor fi prezenți ca și speakeri, persoane care se implică activ în lumea clădirilor verzi. Printre keynote speakerii confirmați în momentul de față se numără: domnul Dr. Dorin BEU – Președinte al Comitetului Național Român de Iluminat, domnul Șerban Țigănaș – Președinte al Ordinului Arhitecților din România, domnul Dr. Andrei Ceclan – Doctor în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, doamna Anamaria Stroia – Expert de mediu, domnul Dr. Călin Ciugudeanu – Doctor în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Dacă nu v-am stârnit încă curiozitatea, atunci trebuie să știți câteva dintre temele principale care vor fi dezbătute: „Clădiri verzi în sectorul public”, „ A păstra sau a înlocui, dilema construcțiilor viitorului”, respectiv “Auditul energetic și studii de caz asupra clădirilor cu consum aproape zero de energie”.
Dacă activați în domeniul energetic, a clădirilor sustenabile, arhitectură, ingineria construcțiilor, auditului energetic sau alte domenii conexe, sau doriți să urmați o carieră în acest domeniu, inscrieți-vă la conferință pe site-ul www.thecityofgreenbuildings.com.

Companiile interesate, au posibilitatea de a-și expune munca în acest domeniu prin intermediul standului pus la dispoziție de către organizatori. Pentru mai multe informații, vă rugăm să-i contactați utilizând site-ul acestora.
Reamintim că printre organizatori se numără: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Asociația Studenților Facultății de Instalații din Cluj-Napoca, Liga Studenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Asociația Studenților Constructori din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Romanian Green Building Council , respectiv cel mai recent partener al evenimentului nostru E.ON România.




Related Articles

Back to top button