2017, an cu cresteri importante pentru Cupru Min: cantitate record de peste 8000 de tone de cupru pur obtinut
Cupru Min, societate care se ocupă de extracţia minereului de cupru, a obţinut venituri în creştere cu 35,8% în 2017, faţă de anul anterior, iar capitalurile proprii au crescut cu peste 55%, potrivit unui comunicat al companiei.
(sursa foto: economica.net)
Compania Cupru Min SA a evaluat datele preliminare privind realizarea indicatorilor financiari şi de producţie şi este în măsură să anunţe că anul 2017 a fost anul unor creşteri importante. Veniturile totale ale companiei au crescut cu 35,8% faţă de 2016, iar capitalurile proprii cu peste 55%. Veniturile din exploatare /angajat au crescut cu 34%. Prin raportare la anul 2016, în 2017 volumul de descopertă realizat în cariera de la Roşia Poieni a fost de 137%, ceea ce înseamnă o masă minieră de 1.725.000 tone. Realizările la descopertă de investiţie au fost chiar mai mari, reprezentând 146,7% din volumul anului 2016. S-au pus astfel bazele creşterii producţiei şi în 2018. Remarcabilă este creşterea de productivitate: din cele 38.300 tone de concentrat de cupru s-au obţinut 8.010 tone de cupru pur, faţă de 7.800 în 2016, la un volum de 37.846 tone de concentrat. Este pentru prima dată în istoria societăţii când e depăşită cota de 8.000 tone de cupru, se menţionează în comunicat.
Surse articol: cuprumin.ro si economica.net