Ghiduri și Sfaturi

Algeco: construcții modulare pentru extinderea spațiilor din școli, gradinițe şi cantine

Într-o societate în plină expansiune suntem prinși deseori în spații sufocante datorită clădirilor impunătoare. În toată această aglomerație, specialiștii s-au văzut nevoiți să dezvolte soluții mai economice, ușoare, rezistente, accesibile ca și preț și simplu de construit într-un timp mai scurt. Acestea sunt construcțiile „de-a gata”, cunoscute în termeni de specialitate drept modulare.

Construcțiile modulare dedicate spațilori mici sunt, de fapt, construcții cu dimensiuni standardizate, dar care se pot și customiza după bunul plac al beneficiarilor, construcții. Algeco este lider pe segmentul clădirilor modulare din Europa, cheia succesului fiind livrarea rapidă corelată cu o calitate superioară a produsului final. Compania Algeco pune la dispoziția beneficiarului posibilitatea de a utiliza construcția la potențial maxim prin intermediul unor caracteristici esențiale precum: pereți interiori de separare, izolare termică, instalații electrice și de apă etc.

„Cea mai mare expertiză a noastră a fost dobândită în domenii importante, precum: clădiri de birouri, evenimente, depozitare, construcții, industrie, iar în top ne situăm cu construcții modulare pentru școli și alte proiecte din domeniul educației” – specialiștii Algeco

Algeco – experți în școli din construcții modulare

Atunci când vorbim de domeniul educațional, vorbim și despre dinamică și despre necesitatea de a adapta funcționalitățile instituției după nevoile cadrelor și ale elevilor. Algeco se daptează acestor nevoi și oferă soluții de școli din containere, perfect funcționale. Acestea includ atât săli de clasă, săli de sport, cantine şi laboratoare.

În ceea ce privește durata de folosință, aceste soluții pot fi închiriate atât pentru termen scurt, cât și pentru termen lung, clădirile beneficiind de un grad ridicat de flexibilitate. Acest tip de investiție se implementează ușor, astfel în cel mai scurt timp Algeco vǎ pune la dispoziție o construcție modernă cu săli de clasă realizate din containere modulare ce impresionează prin confort și calitate. Totodată, beneficiarul are la dispoziție și nenumărate opțiuni de echipare personalizată: mobilier modern cu birouri și scaune, dulapuri pentru depozitare, vestiare și echipamente pentru săli de clasă și table. Cu ajutorul acestor pachete de servicii și mobilier se vor putea crea spații destinate pentru cantine, săli de muzică, spații administrative, laboratoare, bucătării și spații de recreere.

Prin soluțiile Algeco se realizează spații în care activitățile elevilor nu vor fi limitate, iar utilizatorii îşi vor desfǎşura activitǎțile într-un mediu sigur. Sălile special amenajate sunt, de asemenea, dotate cu spați sanitare, elementele de siguranță: stingătoare, truse de prim ajutor, semnalizare, cu vestiare și spații sanitare corespunzătoare. De asemenea, în fiecare container se vor regăsi serviciile 360°, prin intermediul cărora cadrele didactice și elevii vor avea la dispoziție toate dotările necesare: instalație sanitară, energie electrică, conexiune la telefonie și internet, securitate, ușurință în utilizare, abonamente de apă, tonomate cu gustări sănătoase, servicii de curățenie și multe alte beneficii.

La nivel de aspect și design, școlile modulare oferite de Algeco sunt primitoare și vesele. Se folosesc culori vesele și texturi, ceea e oferă senzația de căldură și confort, dar în același timp oferă un spațiu de studiu plăcut și atractiv.

„Dacă aveţi nevoie de un spaţiu nou pentru şcoala dumneavoastră sau de încăperi suplimentare, vă oferim consultanța, produsele şi serviciile de care aveți nevoie. Întotdeauna am susținut ideea de a avea un sistem educaţional mai performant, de aceea venim în sprijinul tuturor instituţiilor educaţionale, cu soluții de spațiu avantajoase! Smart School by Algeco” – specialiștii Algeco




Related Articles

Back to top button