Americanii de la Kimball Electronics au deschis o fabrica langa Timisoara
Compania americana Kimball Electronics a inaugurat recent o fabrica in parcul Olimpia din localitatea Remetea Mare, situata in apropiere de Aeroportul Timisoara.
Fabrica se afla pe o suprafata de 6.150 metri patrati, unde pe langa liniile de productie mai exista un laborator si un depozit, potrivit unui comunicat al companiei.
Productia urmeaza sa fie demarata pana la finele acestui an, urmand ca produsele ce vor iesi din aceasta fabrica sa fie livrate in afara tarii in primul trimestru al anului viitor.
Directorul general pentru operatiunile din Romania ale Kimball Electronics este Dan Copocean.
Produsele din fabrica de langa Timisoara vor fi livrate clientilor Kimball Electronics din domeniile auto, industrie, medical si siguranta publica.
Fabrica din Romania are 37 de angajati care se adauga celor 4.400 de angajati ai grupului american.