Stiri

Campania Came – “4 Zile de Poveste în Italia” continuă și anul acesta!

De 25 de ani, Aluterm Grup și-a asumat statutul de deschizători de drumuri pentru distribuitorii noștri, alături de care pun în mișcare soluții complexe și inovatoare pentru automatizarea căilor de acces, indiferent de aria de aplicabilitate: industrial, rezidențial, comercial office building.

Și pentru că își propu să susțină companiile colaboratoare să performeze și să poată oferi, la rândul lor, clienților finali, soluții fiabile și customizate, Aluterm Grup lansează campania “Came – 4 Zile de Poveste în Italia”, prin care le oferă oportunitatea de acces la cele mai recente tehnologii din industria automatizărilor și know-how direct de la furnizorul – Came, lider în furnizarea de sisteme de automatizare complexe, cu o tradiție de peste 40 de ani și o rețea vastă de distribuție, formată din 480 de filiale și parteneri de distribuție globali, din 118 țări.

Campania “Came – 4 Zile de Poveste în Italia” se adresează atât distribuitorilor actuali, cât și companiilor care doresc să devină partenere Aluterm Grup și să semneze contractul de distribuție al produselor Came România. Iar premiul este pe măsură!

Câștigătorii își vor pregăti bagajele și vor purcede alături de echipa Aluterm Grup într-o veritabilă aventură, în cadrul căreia vor îmbina inovația automatizărilor cu istoria unor locuri de poveste. Călătoria va porni din cochetul oraș Treviso, considerat unul dintre motoarele economiei italieie, alături de Milano și Torino.

Câștigătorii vor vizita sediul Came, Centrul Logistic și Unitățile de Producție, pentru a vedea pas cu pas cum sunt fabricate sistemele de automatizări și pentru a afla toate noutățile din domeniu.

Și pentru că un om de vânzări trebuie să fie în permanență în pas cu inovațiile tehnologice, vizita la sediul Came va fi un excelent prilej de a descoperi cele mai noi tehnologii și soluții de automatizări fabricate de cel mai mare producător la nivel global.

Următoarea destinație va fi Verona, orașul celebrului cuplu Romeo și Julieta. Poate că nu se va lăsa cu o serenadă la faimosul balcon, dar, cu siguranță, vor lua la pas, alături de un ghid local, pricipalele obiective culturale și gastronomice.

Vor poposi apoi la Sirmione, perla ascunsă a regiunii Lombardia, la poalele munților Alpi și înconjurată de Lacul Garda.

De asemenea, vor vizita centrul istoric și celebrul Castel Scaligero, o fostă fortăreață medievală, unde trebuie doar să urci 150 de trepte, pentru a te bucura de o panoramă superbă, și de unde poți admira și celelalte atracții ale peninsulei: Biserica Santa Maria Maggiore, Terme di Sirmione, Maria Callas Palace sau Grota lui Catullo.

Apoi, se vor deschide porțile un business cu mulți cai putere, la propriu: Lamborghini. Cu nerăbdarea și curiozitatea turate la maximum, vor vizita atât fabrica, dar și muzeul Lamborghini, pentru a admira și a vedea cum sunt produse unele dintre cele mai puternice și exclusiviste mașini din lume.

Pentru că fabrica Lamborghini se află în apropierea orașului Modena, participanții o vor lua la pas pe străzile încărcate de istorie ale orașului.

Modena nu înseamnă numai bolizi de lux și mâncare bună. Modena este orașul natal al lui Luciano Pavarotti, precum și locul de baștină al unor renumite crame și produse culinare, precum Parmigiano Reggiano, Aceto Balsamico di Modena, Proscuitto di Modena. Așa că vor avea de vizitat, dar și de degustat!

Nu uitați că încă mai aveți șanse să obțineți un Voucher și să porniți alături de Aluterm Grup într-o aventură de poveste! Vă invităm să citiți Regulamentul pe site-ul oficial.




Related Articles

Back to top button