Stiri

CTP vrea să listeze pe Bursa Euronext Amsterdam. Compania își dorește să atragă 1 miliard euro pentru dezvoltarea businessului

CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator pe termen lung de parcuri industriale şi logistice premium din România şi Europa Centrală şi de Est, şi-a anunţat intenţia de se lista la Bursa Euronext Amsterdam. Compania își dorește să  accelereze strategia de creştere prin finanţarea proiectelor de dezvoltare şi a activităţilor de construcţii ale Grupului, a achiziţiilor selective de proprietăţi şi rambursarea datoriilor.

sursă: zf.ro

“Avem o bază solidă, capabilă să genereze în continuare creştere în Europa şi suntem pregătiţi să oferim o creştere durabilă continuă, operând în cel mai atractiv sub-segment imobiliar. Prin listarea pe Euronext Amsterdam putem valorifica dinamica pozitivă pe care am generat-o până acum, continuând să ne extindem, având acces la o gamă mai largă de opţiuni de atragere de capital”, declară Remon Vos, fondator şi CEO al CTP.

Oferta urmează să fie făcută în următoarele săptămâni,  în funcție de condiţiile pieţei şi de alte considerente relevante. Este de așteptat ca aceasta  să cuprindă o ofertă primară de acţiuni nou emise care să atragă între 800 de milioane şi 1 miliard de euro din încasări brute şi o opţiune de supra-alocare a acţiunilor secundare, conform datelor transmise de reprezentanţii companiei.

După ce a accesat cu succes pieţele datoriilor cu rating de recomandare pentru investiţii, grupul intenţionează să pătrundă şi pe pieţele de capital pentru a-şi finanţa creşterea.

„În 2020, am făcut progrese semnificative: am înregistrat o nouă creştere în ceea ce priveşte dimensiunea portofoliului, veniturile din chirii şi profit. Ne-am majorat semnificativ cota de piaţă în regiune şi ne-am consolidat prezenţa în Europa Centrală şi de Est prin extinderea în Bulgaria şi Austria. Pentru a ne atinge obiectivele ambiţioase de creştere, ne-am consolidat organizaţia, am mărit numărul angajaţilor şi am optimizat structura corporativă. Mai mult decât atât, ne-am bucurat de recunoaşterea pieţelor internaţionale de capital: am obţinut cu succes două ratinguri de recomandare pentru investiţii şi obligaţiunile noastre au înregistrat o performanţă foarte bună de la lansare”, explică Richard Wilkinson, director financiar al CTP.

CTP are o cotă de piaţă de top şi în creştere în România, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia. De asemenea, compania este dezvoltatorul de spaţii logistice cu cea mai rapidă creştere din Serbia şi este în proces de extindere în Austria, Polonia şi Bulgaria.




Related Articles

Back to top button