InfoHaleStiri

Cum a evoluat piața industrială în pandemie? – Document gratuit

În 2020 piața industrială a înregistrat o creștere de 6,2 puncte procentuale comparativ cu datele înregistrate în anul precedent. Astfel, de la 4097 numărul acestora a crescut la 4351, conform datelor monitorizate cu ajutorul VICTA.ro.

Potrivit specialiștilor, această creștere a fost influențată și de o schimbare drastică în comportamentul consumatorilor al căror interes pentru cumpărăturile realizate în mediul online a crescut semnificativ. Drept urmare, investitorii au ales să își îndrepte atenția spre crearea de noi linii de producție sau spre mărirea spațiilor destinate depozitării pentru a-și asigura stocurile.

În 2020, 1 din 2 proiecte industriale identificate au fost de tip spații de depozitare

Studiile de specialitate indică faptul că, în contextul pandemiei, jucătorii mai mari au stabilit ritmul și astfel, pentru a rămâne competitivi, jucătorii mai mici au fost nevoiți să se adapteze.

Cum au făcut acest lucru? Investind în echipamente noi, mai eficiente și automatizate pentru centrele de depozitare și de livrare. Astfel, acuratețea și viteza operațiunii de depozitare și manipulare vor fi mult îmbunătățite pe termen lung. Tehnologia modernă face ca aceste acțiuni să fie mai rapide și mai eficiente. Totodată, și investițiile în proiectele de tip spații de depozitare au crescut considerabil, astfel că unul din 2 proiecte monitorizate cu ajutorul VICTA în domeniul industrial au fost încadrate pe acest segment.

Descărcați gratuit prin completarea formularului de mai jos analiza privind evoluția pieței industriale pentru a avea acces la:

  • Date privind distribuția numerică pe hartă a șantierelor industriale din România
  • Distribuția pe subdomenii a proiectelor monitorizate
  • Cum a reacționat logistica românească în contextul pandemiei
  • Din ce zone ale țării au provenit cele mai numeroase șantiere industriale
  • Care au fost stadiile proiectelor monitorizate
  • 5 șantiere industriale de top din 2020
  • Top 5 cei mai activi antreprenori generali în pandemie și top 5 firme de arhitectură și proiectare
  • Top 5 hale mari finalizate în 2020
  • Love Brands: cele mai iubite branduri în domeniul industrial



Related Articles

Back to top button