Dyka Plastic Pipe Systems: Nature’s Network
Dyka Plastic Pipe Systems a fost înființată în România în luna Octombrie 2008, în București, ca o subsidiară a Grupului Dyka, unul dintre cei mai importanți producători de sisteme de conducte din material plastic.
Originile noastre se află în Olanda anilor ’50, când Albert van Dijk, împreună cu Jan Katers au pus bazele firmei Dyka. Doi bărbați vizionari și inventivi au prevăzut încă de atunci importanța materiei prime PVC (policlorură de vinil), în lucrările de instalații, dominate la acea vreme de plumb și cupru.
Reprezentanța din România include un sediu în București și un punct de lucru în Cluj-Napoca. În Cluj a fost înființat și un depozit menit să răspundă solicitărilor urgente și neprevăzute din șantiere sau capabil să furnizeze sisteme pluviale pentru lucrări de dimensiuni mici (1000 – 3000 mp).
Care sunt produsele furnizate in Romania?
- Sistemul pluvial vacuumatic – Vacurain Flex – compus din tubulatură și fitinguri din PVC aditivat antisoc;
- Sistemul pluvial vacuumatic – Vacurain Fix – compus din tubulatură și fitinguri din HDPE;
- Sistemul de cutii de infiltrație (percolare) a apelor pluviale în sol – Ecobloc;
Sistemele de drenare sifonică a apelor pluviale de pe acoperișurile tip “terasă” au menirea de a reduce încărcarea cu apa și de a proteja acoperișurile în cazul ploilor în aversă. Se adresează astfel oricăror obiective cu astfel de acoperișuri: hale, centre logistice, fabrici, supermarket-uri, shopping malluri. De asemenea, și cladirile de birouri sau alte investiții similare (cu acoperiș plan) pot fi prevăzute cu sisteme de drenare vacuumatică, însă în anumite condiții.
Clienții spre care se adresează sistemele pluviale sifonice sunt astfel toți dezvoltatorii, investitorii și constructorii unor obiective precum cele enumerate anterior.
Sistemul de percolare a apelor pluviale în sol, vine ca o completare celor vacuumatice, putând fi folosit oriunde se dorește sau se poate ca apa pluvială să fie infiltrată în sol (urmându-și astfel circuitul natural). Ele reprezintă o soluție de siguranță în cazul ploilor în aversă (posibile inundații), preluând un exces de apă pluvială, evitându-se astfel inundarea rețelelor de canalizare pluvială menajeră (ceea ce în alte țări vest europene ar reprezenta o problemă de mediu, apa pluvială rămânând separată de cea menajeră tot timpul).
Proiecte realizate
- Sistemul sifonic Vacurain Fix utilizat la: Magazin “Hornbach” în Oradea; Depozit “Daimler – Mercedes” în Dragomirești Vale (București);
- Sistemul sifonic Vacurain Flex utilizat la: mall-urile “Maritimo” – Constanța (2010), “Coresi” – Brașov (2014), fabricile: Dacia- Mioveni, Silcotub – Zalău, Honeywell- Ploiești și biroul: Hermes (București)
- Sistemul de percolare a fost implementat cu succes la actualul magazin “Leroy Merlin” dn Cluj-Napoca (IRA) din 2011;
Consultă website-ul DYKA pentru mai multe detalii privind oferta de servicii a companiei
Pentru anul în curs compania își dorește să consolideze și să dezvolte portofoliul de clienți. Totodată, pentru următoarea perioadă ne gândim că un lucru nou pe care l-am putea aduce anul acesta ar fi o bază de date BIM Revit, pentru sistemele sifonice. Însă pe plan național la momentul actual cererea pentru o astfel de proiectare 3D este foarte redusă.