Stiri

Sonae Sierra si OST Development, parteneriat pentru centrul comercial Mozaica

Operatorul portughez de centre comerciale Sonae Sierra a semnat un contract joint venture (50/50) cu compania imobiliară OST Development pentru furnizarea de servicii de management al proprietății și leasing pentru proiectele în dezvoltare ale acestui client, potrivit unui comunicat de presa.
În prezent, OST Development este implicat în dezvoltarea a trei proiecte în centrul Rusiei: Mozaica Shopping and Entertainment Centre și Yasenevo Mixed (ambele în Moscova), precum și un centru de cumpărături și divertisment în Tula.
Centrul comercial Mozaica va fi deschis la sfârșitul anului 2014 şi va avea peste 210 magazine desfășurate în cei 67.800 mp de suprafață totală construită, deservind 2,3 milioane de locuitori. Totodată, Mozaica va oferi 2.500 locuri de parcare.
„Din punct de vedere macroeconomic, Rusia beneficiază de o clasă de mijloc în creștere, care are un impact semnificativ asupra cifrei de afaceri din retail pe termen lung, în special în capitală, unde consumul este un motor esential al creșterii economiei naționale. Țara a prezentat o rată anuală de creștere a PIB-ului de 2% în ultimul trimestru al anului 2013. Cu o populație de 145 de milioane de oameni, cu 11,5 milioane locuitori ai Moscovei, 27% din populația celei mai mari țări din lume are sub 24 de ani și 46% între 25 și 54, sprijinind competitivitatea la nivel internațional și dezvoltarea unei clase de mijloc tinere. Mai mult, Rusia este o oază de oportunități pentru partea de retail imobiliar, cu doar 125 m2 GLA (suprafaţă închiriabilă brută – n.r.) /1.000 de locuitori, comparativ cu media europeană de 270 m2 GLA/1.000 locuitori”, se mai arată în comunicat.
Sonae Sierra deţine 47 de centre comerciale, cu o valoare de piaţă de peste 5,9 miliarde de euro şi este prezentă în 14 ţări, de pe 4 continente: Portugalia, Algeria, Azerbaijan, Brazilia, China, Columbia, Germania, Grecia, Italia, Maroc, România, Rusia, Spania și Turcia. Sonae Sierra administrează şi/sau închiriază 82 de centre comerciale şi o suprafaţă totală închiriabilă de 2,6 milioane mp, care găzduiesc circa 8.300 de chiriaşi. În 2013, Sonae Sierra a primit peste 406 milioane de vizite în centrele comerciale pe care le administrează. În prezent, firma are 6 proiecte în curs de dezvoltare (dintre care 3 sunt pentru terţe companii) şi alte 4 noi proiecte în plan.
OST Development este o companie rusească specializată în dezvoltare și construcții, în Moscova și în alte regiuni din Rusia. Portofoliul actual de proiecte dezvoltate de companie include 0,5 milioane mp de spațiu mixt și de retail în Moscova și Tula, precum și peste 0,3 milioane mp de proiecte de retail, rezidențiale și de birouri finalizate în capitala rusă și în orașul Norilsk.

Sursa




Related Articles

Back to top button